Un bug de FaceTime a permis ascultarea utilizatorilor

Un bug de FaceTime a permis ascultarea utilizatorilor
scris 29 ian 2019

Recent lansata funcție de conferință video a aplicației FaceTime are un bug care permite ascultarea și chiar urmărirea de la distanță a utilizatorilor fără măcar ca aceștia să răspundă apelurilor.

Bug-ul reprezintă o mare problemă de securitate pentru toți utilizatorii dispozitivelor Apple care folosesc noua facilitate numită Group FaceTime, facilitate care permite mai multor utilizatori să ia parte la un apel video.

Un utilizator care inițiază un apel video cu FaceTime și face shwipe up pentru a se adăuga într-o conversație de grup, poate auzi ce vorbește cel pe care-l sună chiar înainte ca acesta să răspundă.

Asta pentru că, în momentul care utilizatorul s-a adăugat pe el însuși în grup, FaceTime presupune greșit că o conferință este deja activă și începe să transmită sunetul celui apelat înainte ca acesta să răspundă.

Previziunile Deloitte pentru 2019 în telecomunicații: Lansarea și extinderea serviciilor 5G CITEȘTE ȘI Previziunile Deloitte pentru 2019 în telecomunicații: Lansarea și extinderea serviciilor 5G

Mai mult și mult mai grav, dacă cel sunat decide să ignore apelul și să apese butonul de volum pentru a opri sunetul, FaceTime începe să transmită și video celui care a sunat fără acordul și cunoștința celui apelat.

Apple a dezactivat funcția Group FaceTime imediat după ce vestea despre acest bug a început să circule pe rețelele sociale și a promis un update software care să rezolve problema până la finele acestei săptămâni.

Group FaceTime este una din puținele facilități noi aduse de iOS 12. Lansată cu întârziere abia în versiunea 12.1, Group FaceTime s-a dovedit a fi una dintre funcțiile software lucrate neglijent de Apple.

Primul bug de securitate a fost descoperit la doar la câteva ore după lansare. Un exploit de securitate permitea oricui să acceseze în mod neautorizat agenda de contacte direct din lock screen.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
iphone
ipad
facetime