Un judecător american admite o plângere în nume colectiv - "class action" - împotriva sistemului de recunoaștere facială al Facebook

Un judecător american admite o plângere în nume colectiv - "class action" - împotriva sistemului de recunoaștere facială al Facebook
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 apr 2018

Un judecător american a admis o cerere în vederea depunerii unei plângeri în nume colectiv ("class action") contra Facebook, în baza unor acuzații de colectare ilegală de date private ale utilizatorilor, în legătură cu un instrument de recunoaștere facială, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Litigiul vizează o funcționalitate lansată de Facebook în 2010 și care sugerează numele utilizatorilor de identificat în fotografii care au fost publicate în rețeaua de socializare. Un instrument permite apoi identificarea automată a persoanelor care apar în fotografii publicate în rețea, scrie News.ro.

Judecătorul din San Francisco James Donato a respins deja, în 2016, un recurs al Facebook contra acestei plângeri a unor utilizatori din Illinois.

De această dată, Donato a acceptat calificarea plângerii drept "class-action", potrivit hotărârii consultate de AFP.

Netflix a adăugat 7,41 de milioane de abonați noi în primul trimetru al anului CITEȘTE ȘI Netflix a adăugat 7,41 de milioane de abonați noi în primul trimetru al anului

Acuzațiile reclamanților sunt ”suficient de omogene pentru a permite o justă și eficace rezolvare pe bază colectivă”, a scris judecătorul.

Această "class-action" îi privește pe ”utilizatorii Facebook în Illinois pentru care Facebook a creat și păstrat (profiluri tip care repertoriază caractere geometrice ale fețelor lor) după data de 7 iunie 2011”, se precizează în hottărâre.

Justiția a refuzat însă ca plângerea colectivă să-i privească pe toți utilizatorii acestui stat care apar într-o fotografie pe rețeaua de socailizare Facebook.

Funcționalitatea contestată are la bază un program de recunoaștere facială care scanează fotografiile din rețeaua de socializare în care persoane sunt deja identificate, cu scopul de a constitui profiluri care să repertorieze caractere geometrice ale feței fiecărei persoane.

Aceste profiluri sunt comparate apoi cu noi imagini postate online în vederea propunerii identificării.

Reclamanții se plâng de faptul că acest lucru se face fără acordul lor.

”Suntem pe cale să examinăm hotărârea. Continuăm să credem că acest caz este fără fundament și ne vom apăra viguros”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Facebook pentru AFP.

Instrumentul de recunoaștere facială al Facebook a provocat temeri cu privire la respectarea vieții private a utilizatorilor în Europa, în urma cărora grupul a suspendat utilizarea acestuia în 2012.

Grupul este împotmolit, pe de altă parte, de la jumătatea lui martie, într-un scandal răsunător cu privire la divulgarea datelor personale a zecii de milioane de utilizatori - fără acordul acestora - către firma britanică de consultanță politică Cambridge Analytica.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
recunoastere faciala