Un studiu realizat de DuckDuckGo susține că Google personalizează rezultatele chiar și pentru utilizatorii care nu folosesc un cont Google

Un studiu realizat de DuckDuckGo susține că Google personalizează rezultatele chiar și pentru utilizatorii care nu folosesc un cont Google
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 5 dec 2018

DuckDuckGo, motorul de căutare care promite intimitate utilizatorilor, a publicat un studiu al cărui subiect a fost rivalul Google, cel care domină copios piața motoarelor de căutare pe toate platformele.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Studiul a fost făcut cu participarea a 87 de persoane care au realizat diverse căutări, în diverse situații, pentru a vedea în ce măsură utilizatorul poate să iasă din bula pe care personalizarea rezultatelor o crează.

Astfel, au fost realizate căutări simultane și consecutive folosind termeni similari, mai întâi în modul privat, iar apoi logat în contul Google. În total, au fost analizate 87 de căutări, 76 realizate pe desktop și 11 pe dispozitive mobile.

Casa Albă testează un sistem de securitate bazat pe recunoașterea facială CITEȘTE ȘI Casa Albă testează un sistem de securitate bazat pe recunoașterea facială

Una dintre observații a fost că majoritatea participanților la studiu au avut parte de rezultate diferite în cazul căutărilor după aceiași termeni, ceea a dus la concluzia că personalizarea se face și în modul de navigare Private.

Între căutările realizate logat în contul Google și cele făcute în modul Private s-a constat că diferă doar un număr redus de rezultate, restul fiind aceleași. Din nou, concluzia a fost că Google personalizează rezultatele și când utilizatorul teoretic nu ar trebui identificat.

Google a răspuns că personalizarea rezultatelor se face și în funcție de alți factori, care nu țin neapărat de datele personale aferente conturilor. Timpul, locul și alte criterii sunt luate în calcul pentru oferirea unor rezultate cât mai relevante și atunci când utilizatorul nu este logat în cont.

Microsoft urmează să lanseze un browser web bazat pe codul dezvoltat de Google CITEȘTE ȘI Microsoft urmează să lanseze un browser web bazat pe codul dezvoltat de Google

Google a început să furnizeze rezultate personalizate inclusiv pentru utilizatorii care nu folosesc un cont încă din 2009. Contul Google contribuie la completarea criteriilor luate în calcul cu date precum istoricul navigării și al căutărilor.

Personalizarea căutărilor, dincolo de implicațiile asupra intimității utilizatorilor, este răspunzătoare de calitatea rezultatelor oferite de motorul de căutare și a jucat un rol important în dominația de care se bucură Google în prezent.

De cealaltă parte, DuckDuckGo este un concurent direct care poate fi suspectat de subiectivism în acest caz, iar studiile de acest gen ar trebui realizate de organizații obiective.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
duckduckgo