Uniunea Europeană avertizează că au crescut atacurile cibernetice din partea unor entități susținute de state din afara UE

Uniunea Europeană avertizează că au crescut atacurile cibernetice din partea unor entități susținute de state din afara UE
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 oct 2019

Uniunea Europeană a avertizat miercuri în privința creșterii atacurilor cibernetice din partea unor entități și grupuri din afara UE, afirmând că este esențial de analizat riscurile implicate de furnizorii de echipamente de telecomunicații care au o cotă de piață semnificativă în blocul comunitar, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Comentariile fac parte dintr-un raport pregătit de statele membre UE, referitor la riscurile de securitate cibernetică legate de viitoarele rețele 5G, a căror lansare este crucială pentru competitivitatea blocului comunitar într-o lume tot mai conectată, scrie News.ro.

În timp ce raportul nu se referă la o anumită țară sau companie, observatorii menționează frecvent China și Huawei Technologies, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicații din lume, ca posibile amenințări.

UiPath va lansa săptămâna viitoare, la Las Vegas, 12 noi produse noi. Mihailciuc, Global Head of pre-sales: E premieră în istoria noastră. Facem cross-over în mai multe industrii CITEȘTE ȘI UiPath va lansa săptămâna viitoare, la Las Vegas, 12 noi produse noi. Mihailciuc, Global Head of pre-sales: E premieră în istoria noastră. Facem cross-over în mai multe industrii

”Între diferiții actori potențiali, statele din afara UE sau entități susținute de state sunt considerate cele mai periculoase și cele mai probabile să aibă ca țintă rețelele 5G”, au anunțat într-un comunicat Comisia Europeană și Finlanda, care deține în prezent președinția UE.

”În acest context de expunere sporită la atacuri faciliate de furnizori, profilul de risc al furnizorilor individuali va deveni important în mod special, inclusiv probabilitatea ca furnizorul să fie supus interferenței unei țări din afara UE”, potrivit comunicatului.

Guvernul american vrea ca Europa să interzică echipamentele Huawei, afirmând că acestea pot fi folosite de Beijing pentru spionaj, acuzație respinsă în mod repetat de companie.

Huawei, care concurează cu compania finlandeză Nokia și cu compania suedeză Ericsson, a salutat raportul UE, afirmând că este pregătită să colaboreze cu partenerii europeni la securitatea rețelelor 5G.

Rețelele 5G vor conecta miliarde de dispozitive, senzori și camere video, utilizate în orașe, locuințe și birouri smart, astfel că securitatea va deveni tot mai importantă.

UE va încerca să vină până la sfârșitul acestui an cu un set de măsuri pentru a răspunde riscurilor de securitate cibernetică, la nivel național și la nivel european.

Agenția Europeană pentru Securitate Cibernetică finalizează la rândul ei o hartă de amenințări specifice legate de rețelele 5G.

viewscnt
Afla mai multe despre
uniunea europeana
atacuri cibernetice