UPDATE Ministrul Comunicațiilor: SICAP, noul sistem de licitații publice, are întârzieri din cauza furnizorului. Precizările UTI

UPDATE Ministrul Comunicațiilor: SICAP, noul sistem de licitații publice, are întârzieri din cauza furnizorului. Precizările UTI
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 sep 2016

Livrarea noului sistem de licitații publice SICAP, dezvoltat din fonduri europene de către Agenția pentru Agenda Digitală a României (AADR), are întârzieri din cauza furnizorului soluției, a declarat, pentru News.ro, ministrul Comunicațiilor, Delia Popescu. Contractul a fost acordat în 2014 grupului UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, arestat în octombrie 2015 într-un dosar de corupție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

UTI Grup, alături de subcontractorul Total Soft, furnizor de software fondat și condus de omul de afaceri Liviu Drăgan, au depus, în iulie 2014, singura ofertă pentru contractul de 27,2 milioane lei (6,2 milioane euro), denumit ”Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfãsurare al achizițiilor publice (SICAP)”.

Acest contract presupunea, în principal, furnizare de servere și echipamente IT, licențe software, baze de date și servicii de instalare și configurare.

Câștigătorul contractului era obligat să furnizeze cursuri de formare a specialiștilor IT care asigură mentenanța sistemului e-licitatie.ro adică a Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

SEAP a fost dezvoltat și instalat de un consorțiu format din UTI Systems, Hewlett-Packard România, Microsoft România și Total Soft, având un cost inițial de 4,5 milioane de euro.

Câștigătorul contractului SICAP a avut termen de 16 luni pentru implementare de la câștigarea contractului - în toamna anului 2014 -, adică până la începutul acestui an, însă nici acum acest proiect nu este realizat.

”În momentul de față, există întârzieri în livrarea acestui proiect, din partea furnizorului soluției”, a spus Popescu, pentru News.ro.

În mai puțin de 9 luni, SAP România anunță un nou director general CITEȘTE ȘI În mai puțin de 9 luni, SAP România anunță un nou director general

Actualul ministru al Comunicațiilor a fost responsabil de derularea contractului pentru SICAP, în condițiile în care Delia Popescu a condus AADR - instituția care gestioează SEAP și care ar fi trebuit să gestioneze noul sistem SICAP - din 2014 până în 10 august, când a fost numită în funcția de ministru al Comuncațiilor.

Referitor la portalul eRomânia, acesta este funcțional, potrivit ministrului. În eRomânia, considerat cel mai scump portal realizat vreodată în țară, s-au investit peste 12 milioane euro, însă proiectul este criticat pentru modul greoi de funcționare.

”În momentul de față, utilizăm toate funcționalitățile portalului, începând cu componenta de Business Intelligence, cu Managementul proceselor de Business și managementul documentelor.  În afară de investiția inițială, de 12 milioane euro, conform contractului încheiat în 2010, și costurile pentru auditarea sistemului, aproximativ 230.000 lei, platiți în anul 2013, singurele cheltuieli pe care MCSI le suportă în momentul de față sunt cele aferente consumului de energie electrică cu echipamentele tehnice și costuri operaționale legate de personalul MCSI, care se ocupă de managementul proiectului, trei persoane care lucrează două ore pe zi”, a afirmat Popescu.

UPDATE Reprezentanții UTI Grup au precizat că întârzierea invocată are drept principală cauză modificările legislative la nivel european și național referitoare la mecanismele de lucru din cadrul sistemelor de achiziții publice, care au apărut succesiv în perioada 2015-2016, după ce etapele de analiză și proiectare a soluției informatice au fost finalizate.

"Acest lucru a implicat un efort major de reluare a analizei și proiectării soluției, precum și modificări semnificative ale aplicației pentru alinierea soluției cu prevederile legale. Legile 98 și 99/2016, care reglementează domeniul achizițiilor publice, au fost publicate pe 23 mai 2016. Implementarea corectă a oricărei modificări necesită urmarea unor etape standard de analiză, proiectare, dezvoltare și testare. UTI Grup, în calitate de prestator, a informat beneficiarul că, după publicarea actelor normative de modificare a cadrului legislativ, p[rțile trebuie să stabilească durata necesară implementării noilor modificări. În ciuda acestor modificări legislative succesive, care au determinat un efort considerabil mai mare de implementare decât cel estimat la data semnării contractului, sistemul se află acum în faza de testare finală, în colaborare cu beneficiarul. După finalizarea acestei etape, beneficiarii finali ai sistemului vor avea la dispoziție unul dintre puținele sisteme de la nivel european care respectă legislația în vigoarea referitoare la achizițiile publice, cu toate modificările survenite de la demararea proiectului", a transmis compania.

eRomânia este un proiect guvernamental demarat cu scopul de a publica informații despre toate localitățile din România.

Contractul de 52,1 milioane lei (12,4 milioane euro) a fost câștigat în 2010 de compania Omnilogic, condusă de fondatorul Gabriel Marin.

Omnilogic a avut anul trecut venituri totale de 64,5 milioane lei (14,3 milioane euro), în scădere cu 64% față de cele realizate în 2014.

viewscnt
Afla mai multe despre
sicap
sistem licitatii publice
delia popescu