USB-C ar putea fi impus de anul acesta ca standard unic pentru alimentarea gadgeturilor în Uniunea Europeană

USB-C ar putea fi impus de anul acesta ca standard unic pentru alimentarea gadgeturilor în Uniunea Europeană
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 17 ian 2020

Până la finalul acestui an, o lege europeană ar putea obliga toți producătorii de dispozitive cu baterie, care necesită reîncărcare, să folosească același tip de conector.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Parlamentul European a votat o propunere legislativă care prevede ca toți producătorii de dispozitive mobile să folosească același tip de conector pentru alimentarea device-urilor mobile.

Două motive importante stau la baza acestei inițiative. Primul dintre acestea este reducerea deșeurilor electronice, al doilea având de a face cu simplificarea încărcării gadgeturilor pentru utilizatori, care ar putea să folosească același încărcător pentru toate dispozitivele.

Apple cumpără Xnor.ai, un startup de inteligență artificială CITEȘTE ȘI Apple cumpără Xnor.ai, un startup de inteligență artificială

Pentru a intra în vigoare, noua lege mai are nevoie și de aprobarea Consiliului European, care este programată pentru ultimul trimestru al anului.

O lege similară a fost adoptată în 2014, doar că, atunci, UE recomanda, nu impunea folosirea unui anumit standard.

Legea care ar putea intra în vigoare obligă toți producătorii să folosească același tip de conector, USB-C. Acesta are mai multe avantaje, de la faptul că are o singură poziție în care poate fi introdus în telefon, până la faptul că poate fi folosit inclusiv pentru conexiuni video și audio, pe lângă alimentare.

Cel mai mare opozant pare să fie Apple, care a și trimis un feedback Uniunii Europene în acest sens. Gigantul american susține, în principiu, că impunerea unui conector unic ar limita inovația. Dispozitivele Apple folosesc conexiunea Lightning, având o mufă diferită de orice alt dispozitiv de pe piață.

viewscnt
Afla mai multe despre
usb-c
apple
gadgeturi
ue