Vânzările de iPhone au înregistrat creșteri importante în China

Vânzările de iPhone au înregistrat creșteri importante în China
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 10 ian 2020

Apple se mișcă împotriva trendului în China, reușind să-și crească semnificativ cota de piață chiar în vreme ce piața se contractează.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

iPhone reușește să aibă în mod tradițional cele mai bune performanțe în perioada sărbătorilor de iarnă, iar 2019 nu a fost o excepție nici măcar în China, piață care a scăzut mult anul trecut.

În decembrie, conform Bloomberg, vânzările de iPhone au crescut în cea mai mare piață a lumii cu 18,7% de la an la an. Aproximativ 3,18 milioane de iPhone-uri au fost vândute în ultima lună a anului în China.

Volumul de date care pot fi consumate în roaming fără taxe suplimentare a crescut de la 1 ianuarie 2020, anunță ANCOM CITEȘTE ȘI Volumul de date care pot fi consumate în roaming fără taxe suplimentare a crescut de la 1 ianuarie 2020, anunță ANCOM

Evident, un rol important l-a avut iPhone 11, cel mai nou smartphone Apple, lansat în septembrie. A contat și faptul că Apple a redus prețul acestuia cu 50 de dolari.

Performanța poate fi considerată surprinzătoare, ținând cont de nivelul redus de inovație al celui mai nou iPhone care, cu excepția unor îmbunătățiri minore, este același telefon din ultimii trei ani.

Abia în 2020 Apple este așteptată să vină cu un iPhone care să aducă mai multe noutăți, inclusiv un design nou și suport 5G.

Apple a reușit să crească cu 18,7% în vreme ce piața smartphone-urilor din China a scăzut de la an la an cu 13,7%. Compania americană a vândut 3,18 milioane din cele aproximativ 30 de milioane de smartphone-uri comercializate în China.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
iphone
china