Vedete și persoane influente pe Instagram, avertizate în privința promovării plătite a unor produse: A devenit ”un Vest Sălbatic al publicității mascate”

Vedete și persoane influente pe Instagram, avertizate în privința promovării plătite a unor produse: A devenit ”un Vest Sălbatic al publicității mascate”
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 apr 2017

Vedete și persoane din Statele Unite ale Americii care sunt influente pe rețeaua de socializare Instagram au fost avertizate să specifice clar dacă sunt plătite atunci când promovează produse în mesajele pe care le publică pe această platformă online, informează bbc.com.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Comisia Federală pentru Comerț (FTC), autoritatea de reglementare a consumului, a trimis scrisori către peste 90 de indivizi și firme de marketing, fără a face publică lista acestora, scrie News.ro.

Un grup care a semnat o petiție în favoarea acestui demers a transmis că Instagram a devenit ”un Vest Sălbatic al publicității mascate”.

Comisia Federală pentru Comerț a vizat o serie de mesaje publicate cu referire la un brand sau care au recomandat în mod direct anumite produse.

Autoritatea a transmis că orice persoană care promovează un brand trebuie să își declare conexiunile cu acesta ”în mod clar” – de exemplu, dacă a obținut produsele gratuit, dacă este plătită pentru serviciu sau dacă este vorba despre o afacere sau despre o relație de familie.

Aceste reguli se aplică agențiilor de marketing implicate în asemenea înțelegeri, precum și persoanelor care le recomandă produsele.

Google ar putea include o opțiune de blocare a reclamelor în browser-ul Chrome CITEȘTE ȘI Google ar putea include o opțiune de blocare a reclamelor în browser-ul Chrome

Intervenția a fost provocată în parte de grupul Public Citizen care a desfășurat propria sa anchetă în urmă cu un an, numind vedete precum Rihanna și Kim Kardashian între alți 113 ”influenceri” – persoane influente pe Instagram, care au recomandat produse fără a oferi detalii în privința publicității.

”Instagram a devenit un Vest Sălbatic al publicității mascate, țintind tineri și în special femei tinere. De multe ori este neclar dacă un utilizator Instagram este plătit să publice mesaje prin care promovează produse sau dacă folosește acele produse cu adevărat. Acesta este motivul pentru care mai multe branduri folosesc publicitatea prin intermediul «influencerilor» ca modalitate primară pentru a ajunge la consumatori tineri. Însă, fără transparență, brandurile își induc în eroare consumatorii și profită în urma acestei practici”, a transmis grupul.

În scrisorile trimise de FTC se arată că unele detalii cu privire la promovarea unor produse nu au fost suficient de clare – precizări precum ”#sp” (o abreviere pentru termenlul ”sponzorizat”), ”mulțumesc (unui brand, n.r.)” și ”#partner” nu sunt suficient de evidente pentru ca cei mai mulți dintre utilizatori să înțeleagă că acel mesaj publicat a fost plătit.

Scrisorile mai arată că utilizatorii Instagram care folosesc rețeaua de socializare de pe dispozitive mobile văd de obicei doar primele trei rânduri de text dintr-un mesaj. Prin urmare, precizările cu privire la promovarea plătită a produselor trebuie să fie făcute la începutul mesajului publicat.

Textul scrisorilor mai arată că atunci când sunt folosite mai multe tag-uri, hashtag-uri sau linkuri, cititorii pot trece pur și simplu peste ele, ceea ce înseamnă că acestea nu reprezintă precizări suficient de evidente.

Autoritatea nu a dat exemplu un text specific care ar trebui să fie utilizat pentru promovarea plătită, dar a precizat că expresii precum ”plătit”, ”sponzorizat”, ”promovare” și ”#ad” (reclamă, n.r.) ar putea fi folosite.

”O precizare simplă precum «Compania X mi-a dat acest produs să îl încerc…» va fi eficient, în mod obișnuit”, mai arată scrisoarea.

Social media a devenit o parte din ce în ce mai importantă în campaniile de marketing pentru multe branduri din lume, mai ales pentru cele care țintesc consumatori tineri.

Vedetele și alte persoane care au obținut un număr imens de persoane care le urmăresc activitatea pe Instagram și alte rețele de socializare sunt implicate adesea în campanii de publicitate.

EXCLUSIV Primele date financiare din insolvența Teamnet CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Primele date financiare din insolvența Teamnet

Anul trecut, FTC a ajuns la o înțelegere cu Warner Bros, după ce firma nu ar fi făcut public faptul că a plătit persoane influente pe YouTube pentru a realiza recenzii pozitive pentru unul dintre jocurile sale video.

Dincolo de celebrități, există numeroși ”influenceri digitali” în social media, persoane care au obținut un statut asemănător celui deținut de vedete, cu ajutorul milioanelor de persoane care le urmăresc activitatea.

Promovarea unui produs prin intermediul unui mesaj publicat de un ”influencer” pe Instagram ar costa câteva mii sau câteva zeci de mii de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
instagram
promovare platita