VIDEO Diablo IV, prezentat oficial

VIDEO Diablo IV, prezentat oficial
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 4 nov 2019

La șapte ani distanță de la ultimul titlu al seriei, este anunțat un nou joc din legendara franciză Diablo.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare.

Blizzard a confirmat zvonurile în prima zi a conferinței BlizzCon 2019 și a anunțat Diablo IV, al patrulea joc al uneia dintre cele mai apreciate serii RPG.

Producătorul american nu fost foarte generos în detalii, astfel că anunțul oficial de lansare lasă în urma sa mai multe întrebări decât certitudini.

Spotify are o aplicație cu muzică pentru copii CITEȘTE ȘI Spotify are o aplicație cu muzică pentru copii

Acțiunea din Diablo IV se va petrece la mult timp după evenimentele din Diablo III și va readuce jocul la originile sale întunecate, ceea ce nu poate însemna decât lupte mai crâncene și mai sângeroase cu creaturile Iadului.

Vor exista 5 clase din care jucătorii vor putea alege. Dintre cele 5, au fost anunțate până acum doar Barbarul, Vrăjitoarea și Druidul.

Blizzard nu a anunțat data la care va lansa Diablo IV, însă a confirmat că acesta va fi disponibil pe PC, PlayStation 4 și Xbox One.

viewscnt
Afla mai multe despre
blizzard
diablo
joc
rpg