FOTO Sony își lansează noile flagship-uri, dar păstrează ramele late din jurul ecranului

Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 26 feb 2018

Sony și-a prezentat noile smartphone-uri de top, Xperia XZ2 și Xperia XZ2Compact, luni la Barcelona, în cadrul târgului Mobile World Congress.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Noile smartphone-uri Sony vin cu un design nou, dar nu suficient de aduse la zi, dacă este raportat la principalii concurenți. Japonezii au renunțat la unghiurile drepte, colțurile sunt acum rotunjite, iar spatele arcuit. Totuși, în vreme ce alți producători se află deja la a două generație de telefoane cu rame înguste, noile smartphone-uri Sony au în continuare rame late.

Senzorul de amprente a fost mutat pe spate, iar fața ambelor modele este acoperită cu Gorilla Glass 5. Aceeași sticlă este prezentă și pe spatele lui Xperia XZ2, drept care acesta va fi mai alunecos, iar amprentele vor fi mai vizibile decât în cazul lui XZ2 Compact, unde sticla a fost înlocuită cu un amestec de policarbonat.

VIDEO Cât costă Galaxy S9 în România CITEȘTE ȘI VIDEO Cât costă Galaxy S9 în România

Alegerea între sticlă și policarbonat este responsabilă pentru una dintre cele mai importante deosebiri tehnice dintre cele două modele: XZ2 poate fi încărcat wireless (grație sticlei de pe spate), pe când XZ2 Compact nu oferă această posibilitate.

FOTO Sony își lansează noile flagship-uri, dar păstrează ramele late din jurul ecranului

Camera foto de 19 MP, care în mare a rămas neschimbată de la modelul anterior, poate filma la rezoluție 4K și HDR în cazul ambelor telefoane. Sony a avut grijă ca aceste filmări să se vadă bine pe ecranul celor două dispozitive, panoul acestora suportând tehnologia HDR.

Ambele telefoane au ecrane cu rezoluție de 2160 × 1440 pixeli, cel de pe XZ2 fiind de 5,7 inch, în timp ecranul lui XZ2 Compact măsoară 5 inch.

FOTO Huawei a lansat un laptop și două tablete la Mobile Word Congress 2018 CITEȘTE ȘI FOTO Huawei a lansat un laptop și două tablete la Mobile Word Congress 2018

În ceea ce privește dotările tehnice, cele două telefoane sunt aproape identice – același chipset Snapdragon 845, aceeași 4 GB memorie RAM și același spațiu de 64 GB pentru stocare. Diferența se face în ceea ce privește bateria: 3.180 mAh pentru XZ2, respectiv 2.870 mAh în cazul modelului Compact.

Niciunul din cele două modele nu are ieșire audio de 3,5 mm.

Sony nu a anunțat când vor intra pe piață și cât vor costa Xperia XZ2 și Xperia XZ2Compact.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
sony
smartphone
xperia