VIDEO Prezentare Google: Cum vor arăta reclamele în mediul virtual

VIDEO Prezentare Google: Cum vor arăta reclamele în mediul virtual
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 20 iul 2017

Google a realizat prima demonstrație dedicată dezvoltatorilor despre cum ar putea arăta și funcționa o reclamă în realitatea virtuală.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ca una dintre cele mai mari companii de tehnologie care trăiesc de pe urma reclamelor servite numeroșilor săi utilizatori, Google este și foarte interesată de cum ar putea obține cât mai mulți bani, prin afișarea de reclame, din realitatea virtuală.

Astfel, în cadrul Area 120, un workshop intern în care inginerii companiei își prezintă cele noi idei și proiecte, Google a organizat și o sesiune dedicată special implementării reclamelor în mediul virtual.

În stadiul actual, pentru Google reclama în realitatea virtuală este o cutie care poartă însemnele companiei sau produsului promovat. De ce o cutie? Pentru că, potrivit celor de la Google, în acest fel utilizatorul care explorează mediul virtual va fi curios să o deschidă și să urmărească reclama.

Facebook va lansa o cască ieftină de realitate virtuală CITEȘTE ȘI Facebook va lansa o cască ieftină de realitate virtuală

Realitatea virtuală este considerată o experiență mult mai personală decât navigarea pe internet, unde chiar și cele mai intrusive reclame nu au un impact major asupra utilizatorului. În VR, pe de altă parte, o reclamă cu sunet, de exemplu, ar putea traumatiza un utilizator care joacă un joc de groază.

Cutia este un obiect cu care utilizatorul aflat în mediul virtual va interacționa pru și simplu privind-o. Dacă utilizatorul se uită la cutie mai mult de 2-3 secunde, aceasta se va deschide și din ea va ieși o reclamă care va ocupa un perete virtual întreg.

Tot privirea este folosită și pentru alte acțiuni. Dacă utilizatorul se uită la un link care însoțește reclama, poate fi transportat automat într-o cameră în care îi sunt prezentate pe larg produsele la care se face reclamă, iar dacă se holbează insistent la butonul de închidere a reclamei, aceasta se va ascunde la loc în cutie.

Experimentul celor de la Google se află în prezent într-o fază incipientă. Chiar și așa, ne poate ajuta să ne facem o idee despre ceea ce ne așteaptă în mediul virtual, dincolo de conținutul propriu-zis.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
realitatea virtuala
reclame