WhatsApp, aplicația de mesagerie deținută de Facebook, a anunțat că are peste două miliarde de utilizatori în toată lumea

WhatsApp, aplicația de mesagerie deținută de Facebook, a anunțat că are peste două miliarde de utilizatori în toată lumea
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 feb 2020

WhatsApp, aplicația de mesagerie criptată deținută de Facebook, a anunțat miercuri că numără de acum peste două miliarde de utilizatori în toată lumea, punând accent pe problema protejării datelor personale, informează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Suntem încântați să împărtășim asta în prezent, WhatsApp numără peste două miliarde de utilizatori în lume", a indicat grupul, subliniind importanța protejării datelor utilizatorilor săi. "Știm că, cu cât suntem mai conectați, cu atât mai mult trebuie să protejăm" datele, au comentat reprezentanții aplicației.

WhatsApp asigură că fiecare mesaj trimis este "securizat" de "o criptare sigură" pe care o asimilează printr-o "blocarea digitală neîntreruptă" care protejează informațiile de hackeri, scrie News.ro.

VIDEO Un robot realizat sub forma unei chelnerițe poliglote servește pizza și cartofi prăjiți într-un restaurant CITEȘTE ȘI VIDEO Un robot realizat sub forma unei chelnerițe poliglote servește pizza și cartofi prăjiți într-un restaurant

În plus, grupul a anunțat în octombrie 2019 că a depus plângere contra NSO Grup, o societate israeliană acuzată că a ajutat guverne, din Orientul Mijlociu până în Mexic, să spioneze activiști și jurnaliști.

Mesageria a admis câteva luni mai târziu, în mai, că a fost atacată de un soft cibernetic care a permis accesul la conținutul telefoanelor inteligente.

"După luni de anchetă, putem spune cine a condus acest atac", a declarat Will Cathcart, patronul WhatsApp, într-un editorial publicat într-un cotidian american.

Hackerii au exploatat o breșă de securitate inserând un malware în telefoane, prin simplul apel al utilizatorilor aplicației, folosit pe 1,5 miliarde de persoane în toată lumea.             

"Astăzi, suntem hotărâți, ca atunci când am început, să ajutăm la conectarea lumii în privat și să protejăm comunicarea personală a două miliarde de utilizatori peste tot în lume", subliniază divizia în mesajul publicat miercuri pe blog. 

viewscnt
Afla mai multe despre
whatsapp
mesagerie