WhatsApp lucrează la avataruri pentru apeluri video

WhatsApp lucrează la avataruri pentru apeluri video
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 11 iul 2022

La un moment dat, în viitorul nu foarte îndepărtat, utilizatorii WhatsApp își vor putea proteja identitatea folosind avataruri în loc să se lase filmați de camera telefonului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

WhatsApp continuă să lucreze la funcții pe care alte companii și produse le au de mult, încercând să recupereze distanța de funcționalitate pe care o are față de competitori, deși aceasta nu a împiedicat serviciul deținut de Meta să atragă peste două miliarde de utilizatori.

Pe lângă multe alte funcții, WhatsApp lucrează la avataruri, care pot lua locul utilizatorilor în cadrul conferințelor video. În loc ca utilizatorul să folosească tradiționala cameră frontală pentru a se filma, interlocutorul va vedea un avatar al acestuia.

iOS 16 va oferi suport pentru carduri virtuale CITEȘTE ȘI iOS 16 va oferi suport pentru carduri virtuale

Această funcție, care se pare că se află în dezvoltare încă din martie, poate fi folosită în scopuri de amuzament, însă, mai important, poate fi folosită pentru protejarea intimității.

O persoană ce are de făcut destăinuiri și se teme pentru propria siguranță, de exemplu, poate folosi un astfel de avatar pentru a încerca să-și ascundă identitatea.

Din păcate, codul care a trădat această viitoare facilitate nu conținea și imagini cu avataruri, pentru a vedea cum vor arăta aceștia. Cel mai probabil, avatarurile WhatsApp vor semăna cu cei cunoscuți deja de utilizatori sub numele de Memoji sau Bitmoji.

Nu se știe când și-ar putea lansa WhatsApp avatarurile, însă, ținând cont că se lucrează deja de cel puțin patru luni la această facilitate, este posibil ca aceștia să poată fi folosiți până la finele anului.

viewscnt
Afla mai multe despre
whatsapp
avataruri
apeluri video