Wikipedia integrează Google Translate pentru traducerea conținutului în alte limbi

Wikipedia integrează Google Translate pentru traducerea conținutului în alte limbi
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 11 ian 2019

Fundația Wikimedia anunță că a ajuns la un acord cu Google, prin care gigantul american îi pune la dispoziție serviciul Google Translate pentru traducerea postărilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Editorii Wikipedia au acum la dispoziție Google Translate pe care-l pot folosi pentru a traduce articolele în alte limbi.

Google Translate este unul dintre cele mai avansate instrumente de traducere, însă nu este perfect. De aceea și Wikipedia sugerează ca serviciul oferit Google să fie folosit pentru “traducerea inițială”, pe care editorii să o revizuiască unde este cazul.

Cei de la Wikimedia speră că astfel să crească numărul postărilor disponibile în alte limbi decât engleza. Limba engleză beneficiază de cel mai mult conținut pe Wikipedia, în vreme ce alte limbi, inclusiv Româna, au un număr mic de articole, iar multe dintre acestea sunt cel puțin superficiale.

Avertismentul după ordonanța Guvernului privind măsurile fiscale are rapid urmări: Digi majorează tarifele lunare. Noile prețuri și de când va fi aplicată scumpirea CITEȘTE ȘI Avertismentul după ordonanța Guvernului privind măsurile fiscale are rapid urmări: Digi majorează tarifele lunare. Noile prețuri și de când va fi aplicată scumpirea

Conform Wikipedia, integrarea cu Google Translate este cea mai cerută facilitate de către editorii enciclopediei online de mult timp.

Google a promis public în trecut că va ajuta Wikipedia să facă accesibile articolele în engleză și vorbitorilor altor limbi, iar gigantul american chiar a donat pentru a susține fundația Wikimedia.

Conform Wikimedia, nu va exista un schimb de informații între cele două companii în ceea ce privește serviciul de traducere, astfel că datele editorilor nu vor ajunge la Google.

În mod normal, modificările făcute de editorii Wikipedia pe traducerile inițiale realizate de Google Translate ar fi putut fi folosite de Google pentru a-și perfecționa AI-ul care stă în spatele serviciului său de traduceri.

viewscnt
Afla mai multe despre
wikipedia
google