xCloud ajunge pe PC și iOS în primăvară

xCloud ajunge pe PC și iOS în primăvară
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 10 dec 2020

Microsoft a anunțat că serviciul său de streaming pentru jocuri, xCloud, va fi disponibil din primăvară atât pe iOS, cât și pe PC-uri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Din primăvară, xCloud va putea fi accesat pe PC-uri și dispozitivele mobile Apple, confirmă cei de la Microsoft, fără a oferi o dată mai precisă a lansării care va aduce serviciul de streaming pe cele două platforme în variantă beta.

xCloud va fi un serviciu gratuit, inclus în cadrul abonamentului de 15 dolari pe lună Xbox Game Pass Ultimate. Pe iOS va fi disponibil sub forma unei aplicații web, iar pe PC va putea fi folosit atât în browser, cât și în cadrul aplicației Xbox.

Apple lansează Fitness+ pe 14 decembrie CITEȘTE ȘI Apple lansează Fitness+ pe 14 decembrie

La început, serviciul va fi disponibil în Statele Unite, însă Microsoft spune că va exista un prim val de extindere tot anul viitor, când xCloud va ajunge în țări precum Mexic, Australia, Brazilia și Japonia.

Soluția aleasă pentru iOS - rularea în browser - este forțată de condițiile impuse de Apple pentru platforma sa. Producătorul iPhone-ului vrea ca fiecare joc să-i fie trimis pentru review înainte să fie disponibil pe platforma sa.

Microsoft, Facebook și alții au criticat fățiș politica Apple, care este considerată depășită și nu corespunde modului de funcționare a noilor servicii de streaming pentru jocuri, unde jocurile ar trebui să fie accesibile utilizatorilor la fel ca filmele de pe Netflix.

Și alte servicii de jocuri au ales să meargă pe aceeași cale. Nvidia a lansat deja GeForce Now pe iOS ca aplicație web, iar Google va face același lucru cu Stadia anul viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
xcloud
pc
ios