Zoom a început să implementeze criptarea end-to-end

Zoom a început să implementeze criptarea end-to-end
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 15 oct 2020

Serviciul de comunicare video Zoom va face în curând primul pas către criptarea end-to-end, o opțiune de securitate importantă pentru zona afacerilor și nu numai, dar criticată la modul general de mai multe țări.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La mai multe luni distanță de când a promis că va oferi E2EE, (criptare end-to-end), Zoom anunță că săptămâna viitoare va debuta prima faza a procesului de implementare, care va consta în patru astfel de faze și se va întinde cel puțin până anul viitor.

În această primă fază, E2EE va fi disponibil ca un preview tehnologic. Utilizatorii vor trebui să activeze opțiunea de la Settings și, mai apoi, pentru fiecare comunicare în parte. Toți participanții la o conferință vor trebui să facă manual acești pași pentru a folosi E2EE.

Yahoo Groups va fi închis la jumătatea lunii decembrie, după 20 de ani de la lansare CITEȘTE ȘI Yahoo Groups va fi închis la jumătatea lunii decembrie, după 20 de ani de la lansare

Cei de la Zoom avertizează cu unele din facilitățile serviciului nu vor fi disponibile cu E2EE. Înregistrările în cloud, transcrierile live și alte funcții nu vor putea fi folosite când criptarea este activată.

Inițial, Zoom a vrut să ofere E2EE ca o opțiune disponibilă exclusiv celor care plătesc. În urma numeroaselor critici, însă, s-a decis ca criptarea să fie implementată pentru toți utilizatorii.  Apărătorii confidențialității și ale drepturile civile au criticat în masă Zoom pentru decizia inițială, susținând că discriminarea intimității este fundamental greșită.

Zoom a promis să implementeze E2EE la începutul pandemiei, când nivelul de utilizare și numărul de utilizatori cu crescut spectaculos. Atunci a ieșit la iveală faptul că Zoom mințea când spune că oferă E2EE dar, în fapt, avea doar o criptare parțială.

Între timp, piața s-a aglomerat, iar Zoom este nevoit să crească nivelul produsului dacă vrea să facă față unor giganți precum Google, Microsoft și Facebook.

viewscnt
Afla mai multe despre
zoom
criptarea end-to-end
video
conferinte