Italienii de la Prysmian își transformă angajații în acționari, inclusiv în România

Italienii de la Prysmian își transformă angajații în acționari, inclusiv în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 nov 2022

Grupul italian Prysmian, jucător în sectorul sistemelor de cabluri de energie și telecomunicații, care operează la Slatina cea mai mare fabrică de cabluri cu fibră optică a sa, lansează BE IN, o acțiune de recompensare a angajaților, prin împărțirea profitului în acțiuni ale companiei, ce vizează peste 25.000 de angajați ai companiei din 35 de țări, inclusiv din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

 

După ce a fost aprobat cu o foarte mare majoritate în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, planul va fi implementat în următorii trei ani și prevede alocarea a maximum 3.000.000 de acțiuni.

D-Toys, producătorul Dacii și Romanii, a lansat extinderea în străinătate, cu un alt nume. \ CITEȘTE ȘI D-Toys, producătorul Dacii și Romanii, a lansat extinderea în străinătate, cu un alt nume. "2023 va fi anul cu cele mai multe lansări din istoria de peste 20 de ani a companiei."

În România, Prysmian, care deține o fabrică la Slatina, acordă un bonus de aproximativ 2.700 de lei în acțiuni, pentru a lupta împotriva circumstanțelor economice extraordinare din 2022 și al nivelului inflației înregistrat în țară. În cadrul programului BE IN, angajații au posibilitatea de a primi un bonus de fidelitate de aceeași sumă enumerată mai sus în acțiuni dacă angajatul păstrează acțiunile timp de 12 luni.

”Suntem alături de angajații noștri din fabrică și le înțelegem nevoile fiecăruia dintre ei. Pentru aceasta am decis acordarea acestor bonusuri sub formă de acțiuni, fapt care implică practic muncitorii în activitatea companiei noastre. Mai mult, dacă aceste acțiuni vor fi păstrate și nu vor fi răscumpărate în termen de 12 luni, valoarea acestora se va dubla prin intermediul bonusului de loialitate. Ne dorim ca angajații noștri să fie parte din cultura companiei și astfel să generăm împreună valoarea adăugată a companiei noastre”, a declarat Giampaolo Verrati, Director HR al Prysmian România.

Cu aproape 140 de ani de experiență, compania are vânzări de depășesc 10 miliarde de euro, aproximativ 28.000 de angajați în peste 50 de țări și 104 fabrici. 

Recent, și Renault a anunțat un plan asemănător.

viewscnt
Afla mai multe despre
prysmian
cabluri electrice