Maschio-Gaspardo își extinde capacitatea de producție în România și pregătește noi angajări

Maschio-Gaspardo își extinde capacitatea de producție în România și pregătește noi angajări
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mai 2021

Producătorul italian de utilaje agricole Maschio-Gaspardo, prezent în România cu o fabrică la Chișineu Criș, a încheiat anul financiar 2020 cu rezultate în creștere, iar Consiliul de Administrație a aprobat un nou plan de dezvoltare industrială, care vizează devansarea calendarului de activități prevăzut anterior în planul 2018-2022.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Exercițiul financiar 2020 a fost caracterizat de o redresare puternică a marjelor, în continuarea exercițiului financiar precedent, cu un profit net consolidat de 8,9 milioane euro, în creștere cu 50% față de cel de 5,8 milioane euro înregistrat în 2019. 

FOTO Apex deschide în vară Hotelul Marmorosch Bucharest Autograph Collection, investiție de 42 milioane euro. Hotelul funcționează în clădirea celei mai puternice bănci din România din 1920 CITEȘTE ȘI FOTO Apex deschide în vară Hotelul Marmorosch Bucharest Autograph Collection, investiție de 42 milioane euro. Hotelul funcționează în clădirea celei mai puternice bănci din România din 1920

O contribuție în acest sens a avut-o și reorganizarea din România, care a constat în achiziționarea, în iulie 2020, de către filiala Maschio-Gaspardo România, a 51% din părțile sociale ale Maschio Aratri de la terți. Dreptul de proprietate pentru restul de 49% era deja deținut de Maschio Gaspardo S.p.A. Această achiziție a fost realizată cu o facilitate de credit din partea EximBank, în cadrul unei colaborări solide dezvoltate între companie și bancă în ultimii ani.

Nivelul EBITDA a crescut cu 28,2%

Într-un an marcat de dificultățile provocate de pandemie, veniturile s-au ridicat la 302,6 milioane euro, în scădere cu 4%, în concordanță cu piața utilajelor agricole, care a suferit o recesiune pe plan internațional, accentuată în special în țările din afara UE, din care se generează o parte din cifra de afaceri a Grupului. Cu toate acestea, nivelul EBITDA al Grupului a crescut de la 32,2 la 39,7 milioane euro (o creștere cu 23%) în cursul anului. Creșterea EBIT a fost și mai semnificativă, cu 28,2%, de la 17,8 milioane la 22,8 milioane euro. Având în vedere performanța bună a rezultatelor economice, indicele de rentabilitate ROE (rentabilitatea capitalului propriu) a menținut, de asemenea, o tendință ascendentă, crescând de la 9,82% la 10,87%.

FOTO Val de atacuri de tip sextortion scam via e-mail CITEȘTE ȘI FOTO Val de atacuri de tip sextortion scam via e-mail

Datoria netă consolidată a scăzut cu 31,5 milioane euro (-21,2%) la 116,9 milioane euro la 31 decembrie 2020, comparativ cu 148,4 milioane euro la sfârșitul anului precedent. Tendința acestei cifre confirmă capacitatea importantă și constantă de a genera numerar, care a dus la reducerea progresivă a datoriei consolidate cu peste 120 de milioane euro în ultimii 7 ani. 

Maschio-Gaspardo a încheiat anul 2020 cu un capital net consolidat de 92,4 milioane euro, o creștere de 28,4 milioane euro comparativ cu 64 milioane euro în anul precedent.

Principalele operațiuni de reorganizare din cadrul Grupului au fost achiziționarea a 51% din părțile sociale ale Maschio Aratri S.R.L. de la terți și finalizarea fuziunii prin încorporarea Maschio Fienagione S.p.A. în Maschio Gaspardo S.p.A.. De aici au rezultat o îmbunătățire a sistemelor de guvernanță, o reducere suplimentară a costurilor administrative și simplificarea fluxurilor de producție și de distribuție.

Activitate profitabilă în 2020 și dezvoltarea producției în România

Fabrica de la Chișineu Criș a Maschio-Gaspardo a atins afaceri de 44,1 milioane euro, cu un profit net de 2,3 milioane euro, iar producția a fost de aproximativ 3.000 de unități.

Proiectele de investiții derulate în 2020 de fabrica Maschio-Gaspardo din România vizează creșterea capacității de producție, prin diversificarea producției în gama de pluguri, cu ajutorul majorării liniei de credit la aproximativ 2 milioane euro, și extinderea capacității de producție, cu o suprafață de 5.400 metri pătrați și prin achiziția de noi echipamente tehnologice necesare fluxului de producție cum ar fi: strunguri, freze, prese de îndoit, echipamente de debitare tablă, roboți de sudură și altele. Investiția totală se ridică la 3,5 milioane euro, din care 2 milioane euro au reprezentat o facilitate de credit acordată de EximBank, iar restul provine din fonduri proprii. Proiectul de investiții este demarat și se va finaliza în cursul anului 2021.

În urma finalizării extinderii capacității de producție, societatea va încheia și angajări, pentru a putea face față creșterii producției și pentru a răspunde noilor contracte pentru comenzi de 20 de milioane euro pe an.

viewscnt
Afla mai multe despre
maschio gaspardo
utilaje agricole