Comisia Europeană: infringement împotriva României pentru netranspunerea Directivei privind conținutul audiovizual

Comisia Europeană: infringement împotriva României pentru netranspunerea Directivei privind conținutul audiovizual
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 23 nov 2020

Comisia Europeană a lansat proceduri de infringement împotriva României și a altor 22 de state membre UE, deoarece nu au transpus la timp noile norme privind serviciile mass-media audiovizuale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Procedura de infringement constituie un proces care presupune atenționarea unui stat membru UE de către Comisia Europeană pentru încălcarea unei obligații și, ulterior, dacă părțile nu se înțeleg, acționarea statului respectiv în judecată la Curtea Europeană de Justiție, unde țara în cauză este amendată, de obicei, cu o sumă substanțială.

Termenul pentru transpunerea Directivei revizuite a serviciilor mass-media (Directiva UE 1808/2018) a expirat pe 19 septembrie.

Profit.ro a arătat, în primăvară, că Guvernul intenționa să modifice Legea audiovizualului astfel încât serviciile de platformă de partajare a materialelor video, precum YouTube și altele similare, să intre sub supravegherea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), având nevoie de autorizare de funcționare de la acesta, iar instituția să poată decide îndepărtarea anumitor conținuturi de pe aceste platforme sau restricționarea accesului la acestea.

Tranzacție: Site-ul de știri și lifestyle Buzzfeed a preluat HuffPost CITEȘTE ȘI Tranzacție: Site-ul de știri și lifestyle Buzzfeed a preluat HuffPost

Proiectul a fost retras ulterior din dezbaterea publică, autoritățile anunțând atunci că vor reanaliza conținutul “în raport cu oportunitatea reglementărilor și cu necesitatea implementării Directivei 1808/2018 privind sericiile mass-media audiovizuale”.

Doar patru state UE au transpus până acum Directiva revizuită în legistațiile naționale, anume Danemarca, Ungaria, Țările de Jos și Suedia, arată Comisia într-un comunicat.

“Prin urmare, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Germaniei, Estoniei, Irlandei, Greciei, Spaniei, Franței, Croației, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Austriei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei, Finlandei, precum și Regatului Unit, solicitându-le să furnizeze informații suplimentare. Aceste țări au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde”, potrivit comunicatului.

Directiva cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale a fost revizuită în baza unei propuneri a Comisiei din 2016, modificările fiind aprobate în toamna anului 2018. Directiva revizuită se aplică atât televiziunilor tradiționale, cât și furnizorilor de servicii video la cerere și platformelor de partajare a materialelor video, printre care Netflix, YouTube și Facebook, noua legislație vizând inclusiv transmisiunile live de pe platformele de partajare a materialelor video.

Printre modificările aduse se numără posibilitatea ca autoritățile naționale să ceară furnizorilor de servicii mass-media să contribuie din punct de vedere financiar la producția operelor europene, prin investiții directe în conținut, sau contribuții la fonduri naționale, inclusiv dacă furnizorii de servicii sunt stabiliți în alt stat, dar vizează publicul de pe teritoriul lor.

Noua legislație introduce și o mai mare flexibilitate pentru toate serviciile mass-media audiovizuale privind poziționarea de produse și sponsorizarea și pentru transmisiile de televiziune.

Astfel, limita orară privind publicitatea se înlocuiește cu o limită zilnică de 20% din publicitate în perioada cuprinsă între orele 6.00 și 18.00. Totodată, a fost stabilită o perioadă de vârf (prime-time) între orele 18:00 și 24:00, în care publicitatea va fi permisă doar în limita a 20% din timpul de difuzare.

“Transmisia filmelor realizate pentru televiziune (cu excepția serialelor, foiletoanelor și documentarelor), a operelor cinematografice și a programelor de știri poate fi întreruptă de publicitate televizată, de teleshopping, sau de ambele, o singură dată în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute. Transmisia programelor pentru copii poate fi întreruptă de publicitate televizată o singură dată în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute, cu condiția ca durata prevăzută a programului să depășească 30 de minute. Transmisia de teleshopping este interzisă în timpul programelor pentru copii. Nu este permisă inserarea de publicitate televizată sau de teleshopping în timpul transmiterii serviciilor religioase”, potrivit noilor norme privind serviciile mass-media audiovizuale.

viewscnt
Afla mai multe despre
procedura infringement
comisia europeana
legea audiovizualului
servicii mass-media audiovizuale
netflix
youtube