EXCLUSIV Un fond american de investiții va intra în luna mai în România cu intenția de a investi în mass-media locală

EXCLUSIV Un fond american de investiții va intra în luna mai în România cu intenția de a investi în mass-media locală
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 2 apr 2018

Un fond american de investiții va intra în luna mai în România cu intenția de a investi în mass-media locală, în special în televiziuni, posturi de radio și platforme naționale sau regionale, dar și în societăți media de importanță locală din anumite zone, în schimbul preluării unor participații la aceste companii. Discuțiile au fost definitivate săptămâna trecută la Washington de Cozmin Gușă, consultant politic și acționar Realitatea Media, care a gândit proiectul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

De ce este important: Piața media din România este estimată să crească anul acesta la aproape 460 de milioane de euro, de la 407 milioane de euro anul trecut, susținută, mai ales, de avansul investițiilor în publicitatea TV. Publicitatea online este calculată tot în urcare, la peste 50 de milioane de euro. Apariția americanilor poate fi și un joc politic, într-o poziționare față de Rusia.

Mai este interesant: Și CITR Group, principal jucător pe piața de insolvențe, a lansat recent un proiect, dar de restructurare și dezvoltare pentru firme, cu un capital inițial de 4,5 milioane euro, destinat să ajute firmele românești - nu neapărat aflate în insolvență, ci cu o lipsă de capital - să își crească vânzările, în schimbul preluării, temporare, a unui pachet de 60% de acțiuni.

În cazul proiectului pregătit acum de Cozmin Gușă, bugetul total al fondului american va fi de 50 de milioane de dolari, într-o primă fază urmând să fie investite 10 milioane de dolari.

Contactat de Profit.ro, Cozmin Gușă a confirmat informația, precizând că detalii vor fi anunțate în perioada următoare.

Bugetul fondului de investiții alocat acestui proiect va fi administrat de o companie avându-i în structura de acționariat pe Cozmin Gușă și pe investitori americani și din spațiul euro-atlantic. Societățile media interesate de o astfel de infuzie de capital vor putea depune dosare, iar board-ul companiei va analiza care dintre acestea constituie o bună oportunitate de investiții.

EXCLUSIV Robert Turcescu intră pe piața imobiliară CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Robert Turcescu intră pe piața imobiliară

În momentul în care o societate media va fi selectată, compania reprezentând fondul american va cumpăra acțiuni minoritare la această societate, nefiind exclusă nici ideea preluării unei participații majoritare, dacă va fi cazul. Acțiunile vor fi cumpărate cu titlu definitiv.

Odată parafată înțelegerea, compania reprezentând fondul american și societatea media în care sunt investiți banii vor gândi în comun un plan de afaceri pe termen mediu, având ca țină creșterea audienței și, implicit, a cifrei de afaceri.

Fondul american ar urma să intre pe piața locală luna viitoare, detalii urmând să fie prezentate în aproximativ două săptămâni.

viewscnt
Afla mai multe despre
presa
fond
investitii
gusa