Google, reclamată în nouă state europene pentru modul în care gestionează datele utilizatorilor pentru publicitatea online

Google, reclamată în nouă state europene pentru modul în care gestionează datele utilizatorilor pentru publicitatea online
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 iun 2019

Google a fost reclamată marți de mai multe organizații la autoritățile de reglementare în domeniul protecției datelor din Franța, Germania și alte state ale Uniunii Europene în legătură cu modul în care gestionează datele utilizatorilor pentru publicitatea online, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Criticile reflectă o plângere făcută de browserul web Brave, specializat în protejarea confidențialității datelor, în Irlanda și Marea Britanie, care a dus la declanșarea unei investigații de către autoritatea de reglementare irlandeză, scrie News.ro.

Problema se referă la licitațiile în termen real, un proces de achiziție de la server la server care utilizează un software automat pentru corelarea a milioane de cereri de publicitate din partea publisherilor online cu ofertele în timp real ale advertiserilor.

DOCUMENT Politicienii sunt perseverenți când e interes: Unde nu a putut Parlamentul, vine Guvernul - pensii speciale și primarilor, șefilor de CJ și altor aleși locali CITEȘTE ȘI DOCUMENT Politicienii sunt perseverenți când e interes: Unde nu a putut Parlamentul, vine Guvernul - pensii speciale și primarilor, șefilor de CJ și altor aleși locali

Industria publicității online, o sursă majoră de venituri pentru Google, Facebook și alte platforme online și advertiseri ar urma să crească în acest an la 273 de miliarde de dolari, potrivit firmei de cercetare a pieței eMarketer.

”Sistemul de licitație în timp real a publicității ar putea să transmită datele personale ale utilizatorilor către sute sau mii de companii. Această metodă de publicitate încalcă în mod clar reglementările UE de protecție a datelor (GDPR)”, a spus Eva Simon, expert legal la organizația Liberties, care coordonează plângerile.

UE a adoptat reglementările GDPR în urmă cu un an, iar acestea prevăd amenzi de până la 4% din cifra de afaceri globală pentru încălcarea lor.

”Licitațiile în timp real sunt utilizate de către Google și multe al companii de tehnologie care folosesc publicitatea digitală. Este timpul ca ei să nu ne mai spioneze (#StopSpyingOnUs)”, potrivit Liberties.

Celelalte șapte state unde au fost înregistrate plângeri sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Italia și Slovenia.

Reprezentanții Google nu au putut fi contactați pentru comentarii.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
publicitate online