Grupul Turner va crea seriale și conținuturi video pentru Snapchat, în urma unui parteneriat extins

Grupul Turner va crea seriale și conținuturi video pentru Snapchat, în urma unui parteneriat extins
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 dec 2016

Turner Broadcastings System Inc va crea mai multe seriale și conținuturi video pentru aplicația pentru dispozitive mobile Snapchat și va colabora cu această rețea de socializare în domeniul publicității, au anunțat reprezentanții grupului Turner, miercuri, în urma unui parteneriat extins, ce vizează atragerea publicului tânăr, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rețelele TV ale grupului Time Warner Inc, inclusiv TBS și Adult Swim, vor crea seriale originale în exclusivitate pentru Snap Incm, scrie News.ro.

Cele două companii și-au reînnoit acordul semnat în luna martie, prin care Snapchat se angaja să creeze ”Live Stories”, colecții de fotografii și videoclipuri realizate de utilizatorii săi, centrate pe un eveniment specific, asociat emisiunilor sportive difuzate de grupul Turner. Aceste show-uri includ evenimentele organizate de National Collegiate Athletic Association (NCAAA), Division I Men's Basketball Championship și Professional Golfers' Association (PGA) Championship.

Grupul Turner va coordona strategia de vânzări pentru proiectul ”Live Stories” și celelalte seriale, în timp ce Snapchat va coordona campania de sponsorizare pe canalele Discover.

Termenii financiari ai noului acord nu au fost deocamdată dezvăluiți.

Turner a demarat un parteneriat cu Snapchat în 2015 și s-a asociat cu alte companii media digitale, încercând să îi atragă pe telespectatorii tineri, care au abandonat televizorul și preferă dispozitivele mobile. Potrivit grupului Turner, rețelele sale se adresează unui procent de 75% din totalul tinerilor, în fiecare lună - același public care este vizat și de Snapchat.

Mona Nicolici, OMV Petrom: Ar trebui ca autoritățile să ia în calcul și evaluarea psihologică a copiilor care intră în învățământul profesional CITEȘTE ȘI Mona Nicolici, OMV Petrom: Ar trebui ca autoritățile să ia în calcul și evaluarea psihologică a copiilor care intră în învățământul profesional

Parteneriatul a debutat cu lansarea funcției Discover pe rețeaua de socializare Snapchat, ce permite companiilor să creeze și să își administreze propriile conținuturi. Primele canale care au folosit noua funcție au fost două filiale ale grupului Turner - postul CNN și Bleacher Report, un site din San Francisco specializat în știri sportive.

Bleacher Report, disponibil gratuit în restul lumii, cu excepția a trei țări, Statele Unite, Franța și Australia, va lansa un canal Discover în Statele Unite, pe 4 ianuarie. CNN își va crește procentul de conținuturi pe canalul Discover deja existent.

Snap Inc a încheiat parteneriate cu mai multe companii tradiționale din mass-media americane, inclusiv cu Viacom Inc și Comcast Corp, pregătindu-și listarea la bursă, anunțată pentru anul viitor.

În 2016, grupul Turner a investit la rândul său în mai multe companii media, precum Mashable și Refinery29, și a lansat un start-up video digital în colaborare cu CNN, denumit Great Big Story.

Aplicația multimedia Snapchat, care are peste 100 de milioane de utilizatori, este cunoscută pentru faptul că șterge automat conținutul publicat, după 24 de ore.

viewscnt
Afla mai multe despre
turner
snapchat