Internet Media Services, una dintre cele mai mari companii de vânzări de publicitate online și media-buying, intrată în România în 2017 prin cumpărarea Httpool, iese de sub tutela Sony Pictures Television

Internet Media Services, una dintre cele mai mari companii de vânzări de publicitate online și media-buying, intrată în România în 2017 prin cumpărarea Httpool, iese de sub tutela Sony Pictures Television
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 14 nov 2019

Internet Media Services (IMS), una dintre cele mai mari companii de vânzări de publicitate online și media-buying din America Latină, intrată în 2017 și pe piața din România, iese de sub tutela Sony Pictures Television, după ce managementul a ajuns la un acord de cumpărare a unui pachet majoritar la companie. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Astfel, directorii Gaston Taratuta (care este și fondator) și Ignacio Vidaguren vor deveni acționari majoritari ai IMS și vor păstra, totodată, controlul operațional al companiei, în timp ce Sony Pictures va rămâne doar acționar minoritar.

Cei doi, care ocupă poziția de CEO, respectiv director operațional (COO), vor cumpăra participația majoritară de la Sony Pictures Television, care a devenit acționar majoritar al IMS în 2015.

Compania eSilicon, care proiectează cipuri inclusiv în România - cumpărată de un alt jucător american CITEȘTE ȘI Compania eSilicon, care proiectează cipuri inclusiv în România - cumpărată de un alt jucător american

IMS a intrat în România în 2017 prin achiziția pachetului majoritar de acțiuni al Httpool, rețea internațională de publicitate online, cu prezență în Europa Centrală și de Est și Asia. Httpool a început activitatea pe piața românească în 2008 și oferă clienților spații publicitare online și mobile. Din 2014, Httpool reprezintă Twitter pe plan local și, din 2015, LinkedIn, activând ca reprezentanță oficială a acestora în România. 

"Pe durata parteneriatului cu Sony Pictures Television, compania a cumpărat Httpool, o afacere similară cu operațiuni în Europa și Asia. Compania a înregistrat creșteri prin intermediul achizțiilor, dar și organic. Sony ne-a susținut în acești ani în care am crescut afacerile cu peste 200%. Avem în plan continuarae extinderii geografice și a produselor pe viitor, ceea ce ne va permite să ne întărim strategia de a fi compania globală care aduce Silicon Valley pe piețe emergente și de frontieră, acționând ca partenerul lor exlusiv în vânzarea de publicitate", a afirmat Gaston Taratuta, CEO și fondator IMS.

IMS este prezentă pe 34 de piețe și reprezintă parteneri precum Twitter, Spotify, Snapchat, LinkedIn, Facebook, TikTok sau EA.

viewscnt
Afla mai multe despre
ims
internet media services
httpool twitter romania
spotify romania
linkedin romania
sony pictures
publicitate online