Irina Radu a fost validată ca președinte-director general al TVR de către plenul Parlamentului

Irina Radu a fost validată ca președinte-director general al TVR de către plenul Parlamentului
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2016

Plenul Camerelor reunite a votat-o pe Irina Radu pentru funcția de președinte-director general al Televiziunii Române, candidatura ei întrunind 304 voturi favorabile și opt împotrivă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru ca votul să fie valid, trebuiau exprimate cel puțin 271 de voturi, reprezentând cvorumul de ședință. Ședința de vot a avut loc însă fără cvorum, după plecarea din sală a liberalilor, scrie News.ro.

În timpul votului, mai mulți parlamentari care nu se aflau în sală în debutul ședinței au venit pentru a-și exprima opțiunea, astfel încât s-a reușit asigurarea numărului necesar de voturi. La finalul primului apel nominal, lista a fost reluată pentru parlamentarii care rataseră primul vot, astfel încât să se asigure prezența necesară.

PNL a anunțat în plenul reunit al Parlamentului pentru votarea conducerii TVR că va părăsi lucrările, considerând procedura neconstituțională, însă președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a decis să continue ședința, deși se află în lipsă de cvorum. Ședința a început cu 281 de parlamentari în sală, cu 10 peste cvorumul minim legal. Imediat după deschiderea plenului, liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu, a anunțat că liberalii părăsesc ședința.

Irina Radu, numită de PSD în Consiliul de Administrație al TVR, a primit aviz favorabil de la Comisiile de Cultură reunite ale Parlamentului pentru funcția de președinte-director general al televiziunii publice, cu 25 de voturi ”pentru” și niciunul ”împotrivă”, ea fiind audiată în pofida faptul că propunerea CA-ului a fost Monica Ghiurco.

Irina Radu a candidat în Consiliul de Administrație pentru funcția de PDG al TVR, dar a reusit să obțină doar șase voturi, propunerea CA pentru Comisii fiind Monica Ghiurco, propusă de angajații televiziunii în consiliu. Parlamentarii membri ai Comisiilor de cultură reunite au decis, însă, să o audieze și pe Irina Radu, justificând deciza prin articolul 19 alineatul 7 din legea de funcționare a televiziunii publice, care stipulează ca vor audia "cu precădere" candidatul propus de CA, ceea ce le lasă posibilitatea de a audia și alt candidat. Această propunere a trecut cu votul tuturor formațiunilor, mai puțin PNL, ai cărui reprezentanți au părăsit sala.

Efectul legii dării în plată: Plafonul pentru Prima Casă va fi suplimentat cu 500 de mil lei CITEȘTE ȘI Efectul legii dării în plată: Plafonul pentru Prima Casă va fi suplimentat cu 500 de mil lei

Candidatul propus de Consiliul de Administrație al TVR, Monica Ghiurco, a primit aviz negativ de la comisiile de cultură reunite ale Parlamentului, cu 23 de voturi ”împotrivă” și un singur vot ”pentru”.

Consiliul de Administrație (CA) al Televiziunii Române (TVR) a decis la sfârșitul lunii aprilie să o propună, pentru a doua oară, pe Monica Ghiurco pentru funcția de președinte-director general al televiziunii publice, cu șapte voturi favorabile.

În 11 aprilie, plenul reunit a respins prima candidatură a  Monicăi Ghiurco pentru funcția de președinte-director general al televiziunii publice. Aceasta nu a obținut în plenul celor două Camere numărul necesar de voturi pentru numirea în funcție, anume 272. Monica Ghiurco primise, în prealabil, aviz negativ din partea Comisiilor de Cultură reunite ale Parlamentului.

Monica Ghiurco, reprezentant al angajaților în CA, a fost a doua propunere de PDG  respinsă de plen, după ce candidatura lui George Orbean, numit de guvern în CA, nu a reușit să treacă de Parlament.

Pe 30 martie, după prima nominalizare a Monicăi Ghiurco de către CA,  Georgică Severin a criticat această candidatură, vorbind despre o incompatibilitate morală: ”S-a ajuns și la aberații. Nu am nimic cu Monica Ghiurco, dar ea e reprezentanta salariaților, este în conflict de interese: este aleasă de salariați să le reprezinte interesele și are dorința de a fi și șeful instituției, adică să reprezinte interesele instituției. Există o incompatibilitate morală, nu legală. Tu ai venit acolo fiind ales, nu numit. Spre deosebire de ceilalți care au fost numiți politic în CA și teoretic își pierd legătura cu cine i-a numit, reprezentanții angajaților rămân angajați ai celor care i-au ales pentru a fi în CA”, a afirmat Severin.

Potrivit articolului 17 alineat 7 din Legea 41/1994 privind funcționarea TVR, Președintele CA se numește de către Parlament, dintre membrii titulari ai consiliului, la propunerea comisiilor permanente de specialitate. ”În vederea propunerii, comisiile permanente de specialitate vor examina cu prioritate, în termen de 7 zile, candidatul recomandat de către membrii titulari ai CA”, prevede legea.

Noul Consiliu de Administrație al TVR este format din Irina Radu, Doina Gradea, Alfred Bulai, Oana Stănciulescu, Radu Carp, Debreczeni Hajnal , Ruxandra Garofeanu, Valeriu Hadji-Culea, Raico Cornea, Christel Țopescu, George Orbean, Teodor Gabriel Giurgiu, Monica Ghiurco.

viewscnt
Afla mai multe despre
irina radu
tvr
parlament