Jurnalistul Horia Alexandrescu a murit la vârsta de 74 de ani

Jurnalistul Horia Alexandrescu a murit la vârsta de 74 de ani

Foto: News.ro

Profit.ro
Profit.ro
scris 20 sep 2021

Horia Alexandrescu, fondator al mai multor ziare și președinte al Asociației Române a Profesioniștilor Mass Media, a murit la vârsta de 74 de ani, potrivit unui anunț făcut de fiica lui pe Facebook.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anca Alexandrescu a publicat luni mesajul „Tata a plecat…", fără să dea detalii, scrie News.ro.

Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit CITEȘTE ȘI Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit

Născut pe 9 aprilie 1947, la București, Horia Alexandrescu a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport și Facultatea de Ziaristică din cadrul Academiei „Ștefan Gheorghiu”.

A debutat în presă în anul 1971 la ziarul Sportul, apoi a devenit redactor al acestei publicații. Din anul 1977 a scris la Scânteia Tineretului, iar din 1989, la secția sport a Tineretului Liber. După Revoluție, a fost secretar general de redacție la Tineretul Liber, după care, redactor-șef adjunct la aceeași publicație. În anul 1990 a înființat ziarul Sport Star.

Alexandrescu a fost co-fondator al cotidianul Curierul Național, unde a fost și director general. În 1992, a vândut toate acțiunile pe care le avea la Curierul Național, iar în 1993 a părăsit ziarul și a pus bazele unui nou cotidian, Cronica Română, la care a fost și director general. A părăsit și acest ziar în anul 2001 și a înființat cotidianul Independent.

A semnat mai multe volume de publicistică și a fost moderator de televiziune, la TVR și OTV.

viewscnt
Afla mai multe despre
horia alexandrescu
ziarist