Revista Vogue a fost relansată în Grecia după șapte ani

Revista Vogue a fost relansată în Grecia după șapte ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 apr 2019

Revista de modă Vogue Grecia a fost relansată, duminică, după șapte ani de pauză, și reprezintă a 26-a ediție internațională a publicației.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Echipa redacțională este condusă de Thaleia Karafyllidou, în vârstă de 29 de ani, scrie Reuters.

Publisher-ul Conde Nast International a încheiat o colaborare cu Kathimerines Ekdoseis, iar numărul de duminică a fost distribuit cu ziarul Kathimerini, care sărbătorește în 2019 o sută de ani de la apariție, scrie News.ro.

Președinta și co-proprietara companiei aeriene ruse S7 și-a pierdut viața într-un accident aviatic de lângă Frankfurt CITEȘTE ȘI Președinta și co-proprietara companiei aeriene ruse S7 și-a pierdut viața într-un accident aviatic de lângă Frankfurt

Revista va fi distribuită și în Cipru.

„Dragă Vogue Grecia, bine ai revenit”, a scris Anna Wintour, redactor-șef al Vogue din 1988, în noua ediție pentru care modelul invitat este Bella Hadid. „Întoarcerea ta după ani de absență ne bucură. Grecia a avut de înfruntat probleme și a trăit momente dramatice, nu pot decât să îmi imaginez cât de greu a fost. Oricum, semnele de recuperare sunt vizibile, chiar de aici, din America”.

Vogue Grecia a apărut inițial în martie 2000, publicată de Lyberis Publications, companie care a dat faliment în 2012, în timpul crizei economice.

Odată cu revenirea ediției imprimate, va fi lansată și o ediție online.

viewscnt
Afla mai multe despre
vogue
grecia