MedLife verifică dacă poate intra în Bulgaria, Ungaria, Serbia: Este poate momentul să depășim granițele

MedLife verifică dacă poate intra în Bulgaria, Ungaria, Serbia: Este poate momentul să depășim granițele
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 12 feb 2018

Furnizorul de servicii medicale MedLife a inițiat demersuri pentru a stabili în ce masură poate intra cu unități proprii în țări vecine, precum Bulgaria, Ungaria sau Serbia. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Într-o prima etapă vrem să testăm piața, astfel încât nu vom avea proiecte de anvergură, și, în funcție de evoluție, să avem ulterior o strategie dedicată unor astfel de proiecte. Este poate momentul ca MedLife să depășească granițele României”, afirmă Mihai Marcu, CEO MedLife.

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 623,2 milioane lei, cu 24% peste nivelul anului precedent, și un profit operațional de 35,1 milioane lei, mai mare cu 80%.

Pierderea financiară a crescut în perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2017 cu 2,19 milioane lei, de la 18,3 milioane lei în perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2016, la o pierdere de 20,5 milioane lei în perioada încheiată la 31 decembrie 2017, în principal din cauza pierderilor nete din cursul valutar înregistrate în anul 2017.

Rezultatul net înregistrat în 2017 a crescut cu 10 milioane lei RON, de la o pierdere 1,2 milioane lei în 2016. Creșterea reprezintă translatarea creșterii profitului operațional în rezultatul net. 

Grupul american Food Machinery Corporation, cu afaceri anuale de peste 3 miliarde dolari, a deschis o filială în România CITEȘTE ȘI Grupul american Food Machinery Corporation, cu afaceri anuale de peste 3 miliarde dolari, a deschis o filială în România

Luând în calcul situațiile pro-forma, vânzările pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2017 însumează 638 milioane lei și o EBITDA ajustată de 82,3 milioane lei.

Cifrele reprezintă rezultatul preliminar al companiei.

MedLife, companie unde pachetul majoritar este deținut de familia Marcu, a fost listată la cota Bursei de Valori București în luna decembrie a anului trecut.

Tranzacțiile companiei

Achiziție clădire stradă Banu Manta

Grupul a achiziționat, în București,  o clădire localizată pe Stradă Banu Manta de la Telekom și a efectuat o operațiune de tip „vânzarea și leaseback” prin leasing financiar.

Achiziție Almina Trading SĂ, Anima Speciality Medical Services SRL și Anima Promovare și Vânzări SRL

Grupul a semnat contractul de vânzare-cumpărare de părți sociale pentru achiziționarea de părți sociale din capitalul următoarelor societăți: • 80% din capitalul social al Almina Trading. • 100% din capitalul social al Anima Speciality Medical Services și Anima Promovare și Vânzări • 55% din capitalul social al Valdi Medica.

Piața Obor din Capitală le aduce profit lui Dimofte și Popoviciu CITEȘTE ȘI Piața Obor din Capitală le aduce profit lui Dimofte și Popoviciu

Almina Trading („Almina”) are o activitate de 20 de ani pe piața locală și este cel mai mare operator medical din județul Dâmbovița. Compania are în componentă opt centre medicale – cinci în Târgoviște, două în Pucioasa și unul în Buftea – și două laboratoare (Târgoviște și Buftea), cu o echipa medicală cu peste 125 de specialiști.

Anima Specialty Medical Services și Anima Promovare și Vânzări („Animă”) au în componentă 6 policlinici și un laborator, peste 200 de angajați, specialiști medicali și personal de suport, fiind prima rețea de medicină privată cu rețea proprie de medicină de familie din România.

Valdi Medica este operatorul spitalului Humanitas din Cluj. Spitalul Humanitas a fost deschis la sfârșitul anului 2016, fiind cel mai nou spital privat din Cluj- Napoca.

Majorare participație Stem Cells Bank și Genesys Medical Clinic

Grupul a achiziționarea un nou pachet de 40% din banca de celule stem Stem Cells Bank din Timișoara.

De asemenea, grupul a preluat încă 3 procente din Grupul Genesys Medical Clinic din Arad, unul dintre cei mai mari operatori privați de servicii medicale din zona de vest a României, deținând la momentul actual pachetul de 58%.

viewscnt
Afla mai multe despre
medlife