NEPI Rockcastle, proprietarul Promenada Mall și Mega Mall, își crește încasările din România

NEPI Rockcastle, proprietarul Promenada Mall și Mega Mall, își crește încasările din România

Shopping City Satu Mare

Profit.ro
Profit.ro
scris 21 mar 2019

Dezvoltatorul imobiliar sud-african NEPI Rockcastle, proprietarul Promenada Mall și Mega Mall din București, a obținut anul trecut 146,8 milioane de euro din închirierea proprietăților pe care compania le deține în România, cu circa 10% mai mult față de 2017.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Veniturile obținute în România reprezintă peste 40% din totalul încasărilor NEPI în Europa, care au totalizat 346 milioane de euro. Activele pe care compania le deține în România erau evaluate la 2,1 miliarde de euro la finele anului 2018, adică 36% din portofoliul total al NEPI Rockcastle, cea mai mare pondere.

NEPI Rockcastle mai este prezent în Polonia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Croația, Cehia, Lituania și Serbia. Portofoliul fondului a fost estimat la 5,9 miliarde de euro, comparativ cu 4,9 miliarde de euro în 2017.

În România, compania deține 24 malluri și centre comericale, fiind cel mai mare proprietar de spații de retail din țară. Anul trecut, NEPI Rockcastle a finalizat construcția unui centru comercial la Satu-Mare, de 29.200 metri pătrați.

EXCLUSIV Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci de investiții de pe Wall Street, își vinde hotelul din România, tranzacție globală de 450 milioane dolari CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci de investiții de pe Wall Street, își vinde hotelul din România, tranzacție globală de 450 milioane dolari

În total, centrele comerciale deținute în România au 736.600 metri pătrați, cu o valoare de piață de  1,699 milioane de euro și o rată de ocupare de 97,9%.

Cel mai valoros activ al NEPI Rockcastle este centrul comercial Mega Mall din București, evaluat la 307,3 milioane de euro.

În afară de proiectele de retail, NEPI Rockcastle  mai deține integral 4 clădiri de birouri în București, Timișoara – Floreasca Business Park, City Business Centre, Victoriei Office, The Lakeview și jumătate dintr-unul în Cluj-Napoca – The Office, și două proiecte industriale.

Dintre proiectele de birouri, cel mai valoros este Floreasca Business Park, evaluat la 105,1 milioane de euro.  În total, proiectele de birouri au o suprafață de 149.300 metri pătrați, sunt evaluate la 374 milioane de euro și generează venituri din chirii de aproape 30 milioane de euro.

Tranzacție: Ericsson cumpără cel mai mare producător de antene TV și de comunicații mobile din România CITEȘTE ȘI Tranzacție: Ericsson cumpără cel mai mare producător de antene TV și de comunicații mobile din România

Compania are în dezvoltare proiecte totalizând 93.700 metri pătrați în țările în care activează, cea mai mare investiție fiind centrul comercial Festival Sibiu, de 42.200 metri pătrați, programat spre livrare în ultimul trimestru al acestui an.

NEPI Rockcastle este cel mai mare investitor imobiliar din România după numărul de centre comerciale și sedii de birouri și cea mai mare companie imobiliară din Europa Centrală și de Est, fiind prezent în România din 2008. Portofoliul companiei pe piața locală include Mega Mall, Promenada Mall, Vulcan Value Center, Timișoara Shopping City, CityPark Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galați Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center și alte centre comerciale în întreaga țară, precum și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din București, City Business Centre din Timișoara și The Office din Cluj.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
nepi rockcastle
venituri
romania