Numărul milionarilor din lume a trecut de 20 milioane în anul pandemiei

Numărul milionarilor din lume a trecut de 20 milioane în anul pandemiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 iun 2021

Numărul milionarilor din lume a trecut de 20 milioane în anul 2020, conform datelor publicate de compania de consultanță Capgemini, transmite dpa.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Numărul persoanelor care dețin o avere netă de cel puțin 1 milion de dolari a crescut cu 6,3%, ajungând la 20,8 milioane în anul pandemiei de COVID-19, arată Capgemini.

Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România

Averea totală deținută de acest grup de persoane a crescut cu 7,6%, fiind calculată de firma de consultanță la 80 trilioane de dolari. O mare parte din aceste câștiguri se datorează creșterii cotațiilor bursiere, scrie Agerpres.

Țările cu cei mai mulți oameni bogați sunt, în ordine, SUA, Japonia, Germania și Japonia. Împreună, cele patru țări dețin 63% dintre milionarii lumii.

Cea mai rapidă creștere în 2020 s-a înregistrat printre cei super-bogați, a căror avere este de cel puțin 30 milioane de dolari, un club ale cărui rânduri s-au majorat cu 9 procente.

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program

Compania Capgemini monitorizează prețurile acțiunilor, obligațiunile deținute, investițiile alternative, banii lichizi și proprietățile pentru a-și realiza evaluările. Acestea se bazează, de asemenea, pe date provenite de la organizații internaționale precum Banca Mondială, precum și pe informații din anchete în rândul milionarilor și al managerilor lor de portofolii.

Clasamentul alcătuit de Capgemini corespunde în linii mari cu altele similare apărute în ultimul timp. 

viewscnt
Afla mai multe despre
milionari
pandemie