Pfizer discută fuziunea diviziei sale de medicamente fără patente cu Mylan

Pfizer discută fuziunea diviziei sale de medicamente fără patente cu Mylan
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iul 2019

Grupul farmaceutic Pfizer discută o fuziune între divizia sa producătoare de medicamente fără patente cu compania Mylan, într-o tranzacție în acțiuni, potrivit unei surse apropiate situației, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acționarii Mylan vor primi o participație de puțin peste 40% la noua companie, iar cei ai Pfizer restul titlurilor, a spus persoana, adăugând că Pfizer ar primi circa 12 miliarde de dolari în urma unei noi vânzări de obligațiuni, arată news.ro.

Separarea diviziei de medicamente fără patente de grupul Pfizer nu ar fi impozitată, a precizat persoana.

FOTO Clădire celebră din centrul Bucureștiului, scoasă la vânzare cu preț redus aproape la jumătate CITEȘTE ȘI FOTO Clădire celebră din centrul Bucureștiului, scoasă la vânzare cu preț redus aproape la jumătate

Anul trecut, Pfizer a anunțat că intenționează să se reorganizeze în trei divizii, separând afacerile de consum în domeniul produselor pentru îngrijirea sănătății.

Restructurarea va permite companiei să își evalueze mai bine afacerile și ar putea avea ca efect vânzarea sau separarea medicamentelor fără patent, au afirmat anterior analiști ai Wall Street Journal.

Publicația a relatat prima, sâmbătă, despre discuțiile dintre companii.

Pfizer și Mylan nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

viewscnt
Afla mai multe despre
pfizer
mylan