Piața de factoring a atins 6 miliarde de euro

Piața de factoring a atins 6 miliarde de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mar 2022

Piața de factoring a înregistrat o creștere de 20% în 2021 față de anul precedent, ajungând la aproape 6 miliarde de euro. Datele au la bază studiul de piață anual realizat de către Asociația Română de Factoring (ARF).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Din punct de vedere al cifrei de afaceri a companiilor care au accesat finanțări de tip factoring în 2021, cea mai mare pondere o au cele cu cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro (42%). Companiile cu cifra de afaceri între 5 și 50 de milioane de euro au reprezentat 37% din piață, în timp ce societățile cu un nivel al afacerilor sub 5 milioane de euro au rulat restul de 21% din volumul creanțelor cesionate la factoring.

Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

“Contextul economic, chiar dacă nu a fost cel mai favorabil, a permis totuși ca cele mai multe afaceri să se adapteze, iar soluțiile de factoring și-au demonstrat încă o dată eficiența în finanțarea companiilor din toate zonele de activitate. Cel mai de succes produs oferit de instituțiile din piață este factoringul revers, care a atins un nivel de aproximativ 2,3 miliarde de euro în 2021, în creștere cu 28% față de anul precedent. Factoringul revers reprezintă o soluție aparte a pieței de profil, fiind propus furnizorilor de servicii și produse direct de beneficiarul acestora, debitorul cedat, împreună cu instituția ce pune la dispozița acestora structura de factoring, ceea ce face ca acest produs să fie foarte atractiv în adoptarea sa ca soluție financiară pe termen scurt”,  declară Bogdan Roșu, președinte ARF.

Din punct de vedere al principalelor sectoare în care activează companiile care accesează soluții de factoring, dupa o lungă perioadă de dominare, sectorul FMCG a cedat locul 1 sectorului „Metale, Chimicale, Apă, Reciclare”, după ce acesta din urmă a înregistrat o creștere de 47% față de 2020 și a depășit astfel volumul de 1.3 miliarde EUR (per total intern, de export și de import). Domeniul „Autovehicule, Utilaje, Echipamente” se situează pe locul 3 din punct de vedere al contribuției la rezultatul înregistrat de piața de factoring, cu o creștere de 20% până la 830 milioane EUR, în timp ce domeniul “IT&C” se află pe locul 4 cu o creștere de 10% și un volum total de 760 milioane de euro creanțe gestionate prin factoring. Cifrele studiului ARF arată că la nivel de tipuri de produs, factoringul intern este dominat de sectorul FMCG cu 20% din totalul acestor tranzacții, în timp ce în cadrul operațiunilor cu factoring de export și import, domeniul „Metale, Chimicale, Apă, Reciclare” contribuie cu peste 60%, pe fiecare dintre produse.

Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România CITEȘTE ȘI Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România

Studiul ARF mai relevă și un alt aspect interesant legat de întârzierea medie la plată a debitorilor față de termenele contractuale: dacă în 2020 acest parametru se situa la 9 zile întârziere la plată, anul trecut acesta s-a îmbunătățit la o medie de 5 zile

ARF: “În contextul actual există și multe oportunități în zona de business, însă abordarea trebuie să fie una prudențială”

“Ne aflăm într-un context istoric complicat pentru mediul de afaceri din România. Efectele pandemiei și dezechilibrele generate de aceasta, criza energetică prelungită și agravată de conflictul din Ucraina, creșterea pronunțată a inflației pe fondul unor scenarii legate de posibila criză alimentară, creează un mediu economic care, la acest moment, este destul de greu de evaluat din punct de vedere al efectelor pe termen mediu și lung asupra afacerilor românești, dar și asupra creditării în general. Dacă peste toate acestea mai suprapunem și „tradiționala” criză a forței de muncă, lucrurile devin și mai complicate. Însă, să nu uităm că România va beneficia din ce în ce mai mult de fondurile din programul PNRR, care vor antrena mari proiecte de dezvoltare începând din 2022 , alături de noi investiții străine destul de consistente, recent anunțate, pe care le așteptăm materializate în următorii ani. Există deci nu doar îngrijorări, dar și multe oportunități de afaceri, însă abordarea trebuie făcută cu prudență, iar aici soluțiile de factoring vin în continuare cu un aport constant de echilibru, predictibilitate și fluidizare a raporturilor comerciale”, adaugă Bogdan Roșu.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
factoring
arf