Populația va putea cumpăra titluri de stat de la Trezorerie din 2018. Valoarea unui titlu de stat va fi de 1 leu

Populația va putea cumpăra titluri de stat de la Trezorerie din 2018. Valoarea unui titlu de stat va fi de 1 leu
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 11 dec 2017

Ministerul Finanțelor va începe abia de anul următor să vândă lunar titluri de stat către populație, deși anterior anunța că va lansa programul din toamna adestui an. Pentru a putea împrumuta bani cu dobândă statului român, un om obișnuit va trebui să-și deschidă un cont la Trezorerie, în care să depună bani și prin intermediul căruia să facă achiziția. Titlurile vor avea valoare nominală de 1 leu, nu vor putea fi răscumpărate înainte de scadență, vor fi netransferabile și nu se vor  tranzacționa. Astfel, persoana care a investit în astfel de titluri de stat va avea banii blocați până ce acestea ajung la scadență, timp în care va primi dobândă lunar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În primăvară, ministrul de atunci al Finanțelor, Viorel Ștefan, a anunțat prin intermediul Profit.ro că vânzarea de titluri de stat direct către populație, prin intermediul Trezoreriei, ar putea începe din toamna acestui an.

Cum poți să îți maximizezi profitul la Bursă CITEȘTE ȘI Cum poți să îți maximizezi profitul la Bursă

Un document guvernamental, prezentat în vară de Profit.ro, indică faptul că "sumele atrase în anul 2016 prin emisiunea de titluri de stat pentru populație au reprezentat aproximativ 1% din necesarul brut de finanțare al statului român".

Conform regulilor stabilite acum, titlurile vor avea o frecvență lunară, termenii și condițiile financiare aferente fiecărei emisiuni urmând a fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin ordin al Ministrului Finanțelor.

Veniturile obținute din deținerea titlurilor emise de statul român, prin Ministerul Finanțelor, vor fi neimpozabile, conform prevederilor Codului Fiscal.

Revoluție în telecom: contractul fără perioadă minimă contractuală și fără taxă de reziliere care-ți asigură net mobil nelimitat CITEȘTE ȘI Revoluție în telecom: contractul fără perioadă minimă contractuală și fără taxă de reziliere care-ți asigură net mobil nelimitat

În timp ce titlurile de stat care vor fi vândute de anul următor direct din Trezorerie populației nu vor putea fi tranzacționate, titlurile emise în ultimii ani prin programul Fidelis, tot pentru populație, pot fi tranzacționate inclusiv pe bursă.

Alte caracteristici ale titlurilor de stat lansate în cadrul programului Tezaur

  • Vor putea fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit 18 ani;
  • Valoarea unui titlu de stat este de 1 leu;
  • Titlurile au formă dematerializată și remunerează investitorii cu o dobândă anuală;
  • Titlurile pot fi cumpărate doar de la sediile unităților operative ale Trezoreriei Statului, din raza domiciliului fiscal al investitorilor, prin deschiderea unui cont de subscriere si alimentarea acestuia fie prin virament bancar, fie prin depunerea de numerar și semnarea unui formular de subscriere. Acesta va conține datele de identificare ale investitorului precum și numărul și valoarea titlurilor de stat care se intenționează a fi subscrise;
  • Titlurile de stat nu pot fi răscumpărate înainte de scadență, sunt netransferabile și nu se tranzacționează;
  • Pentru fiecare emisiune Tezaur va fi anunțată o perioada în limita căreia investitorii vor putea efectua subscrieri.

Prin FIDELIS, statul a vândut titluri populației și în 2015 și 2016, însă vânzarea a fost prin intermediul unor bănci, în cadrul unor emisiuni.

După reluarea vânzării directe prin Trezorerie, orice român va putea cumpăra, oricând dorește, de la unul dintre sediile Trezoreriei, titluri scoase la vânzare de către stat.

Finanțele vor pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani pentru nereținerea și neîncasarea, reținerea și neplata, încasarea și neplata unor impozite și contribuții. Inspectorii ANAF vor fi premiați din sume stabilite suplimentar CITEȘTE ȘI Finanțele vor pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani pentru nereținerea și neîncasarea, reținerea și neplata, încasarea și neplata unor impozite și contribuții. Inspectorii ANAF vor fi premiați din sume stabilite suplimentar

Din 2005, emisiunile destinate populației au fost oprite și reluate în 2015. Astfel, în iunie 2015, a fost inițiat Programul FIDELIS, prima emisiune destinată populației.

Ministerul a inițiat emiterea titlurilor de stat destinate populației din 1999, emisiunile fiind lansate până în 2005. Cetățenii au putut cumpăra, prin sediile trezoreriilor locale ale statului, titluri de stat în formă materializată, cu valori cuprinse între 100 și 10.000 de lei.

Maturitățile la care populația putea investi erau cuprinse între 3 și 12 luni. Din 2005, emisiunile destinate populației au fost oprite și reluate în 2015. Astfel, în iunie 2015, a fost inițiat Programul FIDELIS, prima emisiune destinată populației.

Valoarea totală subscrisă a emisiunii în 2015 s-a ridicat la 64,99 milioane de lei, oferind unui număr de 1.236 de investitori o dobândă anuală de 2,15%, pe o perioadă de doi ani. Valoarea unui titlu de stat a fost de 1.000 de lei.

Anul trecut, în cadrul emisiunii denumită CENTENAR, valoarea nominală a unui titlu a fost redusă la 100 lei, dobânda fixă fiind păstrată la 2,15% pe an, iar perioad de cumpărare a titlurilor a fost extinsă la trei săptămâni.

Ca urmare, oferta de titluri de stat pentru populație a fost suprasubscrisă de peste 7 ori, iar aceasta a fost suplimentată de Ministerul Finanțelor, astfel încât alocarea a fost integrală. Un număr 20.185 de persoane au realizat plasamente în valoare totală de 735,26 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
titluri de stat
tezaur
trezorerie
populatie