Poșta Română își extinde flota auto cu 180 de autoutilitare pentru a face față livrărilor generate de comerțul electronic

Poșta Română își extinde flota auto cu 180 de autoutilitare pentru a face față livrărilor generate de comerțul electronic
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 sep 2017

În condițiile de creștere continuă a fluxurilor de trimiteri din categoria colete, determinată de evoluția constant pozitivă a comerțului electronic, Poșta Română își extinde parcul auto, flota auto a companiei urmând a se va mări cu 100 de autoutilitare de capacitate mică și 80 de autoutilitare de capacitate medie, în urma a două contracte pe care le-a semnat cu Renault Commercial Roumanie și Ford România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Autoutilitarele vor fi cumpărate în leasing financiar, care se va desfășura pe o perioadă de 4 ani și vor fi livrate, de cele două companii, în termen de 90 de zile de la data semnării contractelor.

Contractele au fost atribuite în urma unei licitații inițiate în luna mai a acestui an, valoarea acestora fiind de aproximativ 12,5 milioane de lei, fără TVA, contracte care vor include și servicii de asigurare RCA pentru 12 luni și CASCO pentru patru ani.

Conform www.e-licitatie.ro, licitația a fost estimată la 19,2 milioane de lei, fără TVA.

La procedura de atribuire au depus oferte asocierile formate din Auto Italia, Impuls Leasing și Impuls Broker de Asigurare, Porsche Leasing Romania, Porsche Romania și Porsche Broker de Asigurare, BCR Leasing, Neste Automotive (dealer Ford) și Omniasig VIG, respectiv RCI Leasing Romania, Renault Commercial Roumanie și RCI Broker de Asigurare.

UPDATE 04.10.2017

Un număr de 100 de autoutilitare vor fi finanțate de RCI Leasing Romania pentru suma de 5,81 milioane de lei, de la un estimat de 8,69 milioane de lei. Celelalte 80 de autoutilitare vor avea asigurată finanțarea prin BCR Leasing pentru suma de 6,66 milioane de lei, de la un estimat de 10,5 milioane de lei. În total, Poșta Română va plăti 12,48 milioane de lei, fără TVA:

 

EXCLUSIV Topul firmelor de asigurare din România. Număr imens de contracte la City, firmă care a trecut razant pe lângă faliment CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Topul firmelor de asigurare din România. Număr imens de contracte la City, firmă care a trecut razant pe lângă faliment

"În condițiile în care piața va menține trendul de creștere, este prevăzută, în bugetul pentru anul 2018, încă o achiziție de 250 de autoutilitare de capacitate mică și medie", spun oficialii Poștei într-un comunicat.

Poșta Română este deținută de statul român, prin Ministerul Comunicațiilor si Societății Informaționale, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP) în proporție de 25%. Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.

viewscnt
Afla mai multe despre
posta romana
ford
renault