Poșta Română procesează digital coletele trimise din spațiul extra-comunitar

Poșta Română procesează digital coletele trimise din spațiul extra-comunitar
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 ian 2018

Toate coletele poștale trimise din spațiul extra-comunitar sunt procesate digital de către Poșta Română, începând cu 1 ianuarie 2018, prin scanarea unui cod de bare în aplicația CDS (Customs Declaration System).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"În urma problemelor cu care ne-am confruntat în privința trimiterilor internaționale prin intermediul Poștei Române, dar și a timpilor mari de procesare în Biroul de Schimb Internațional, reprezentanții companiei au căutat soluții pentru remedierea acestora, astfel încât clienții să beneficieze de primirea coletelor într-un timp cât mai scurt. Procedura cronofagă este înlocuită, în 2018, de o soluție rapidă, performantă din punct de vedere tehnologic. Astfel, începând cu 1 ianuarie, Poșta Română a introdus aplicația CDS, de scanare rapidă a datelor expedițiilor internaționale, care a început să-și producă efectele: timpii de așteptare s-au redus simțitor. Dacă până în prezent, toate datele care însoțeau coletul (expeditor, destinatar, adrese, valoare, conținut și altele) erau introduse manual, acum ele sunt procesate instant în sistem, prin scanarea codului de bare", spun reprezentanții Poștei.

CNPR precizează că accesul la datele de expediție este rapid și pentru lucrătorii vamali, iar vămuirea produselor, pre-avizarea fiscală și multe alte proceduri sunt simplificate de aplicație, în beneficiul clienților care așteaptă primirea produselor din spațiul internațional.

Fiscul anunță cele mai mari încasări de la înființare, inclusiv ca efect al controalelor inopinate. Planul pentru 2018: o colectare și mai bună CITEȘTE ȘI Fiscul anunță cele mai mari încasări de la înființare, inclusiv ca efect al controalelor inopinate. Planul pentru 2018: o colectare și mai bună

"Dorim ca publicul și clienții noștri să știe că, în octombrie 2017, managementul companiei a găsit solduri (colete) restante în Biroul de Schimb Internațional, încă din lunile de vară. În prezent, întârzierile nu sunt anterioare lunii decembrie 2017. Cauza principală a întârzierilor prezente este fluxul major din perioada sărbătorilor de iarnă. Soluțiile imediate au fost suplimentarea numărului de persoane care lucrează la procesarea coletelor în BSI, dar și mărirea programului de lucru la oficiile vamale din București. Ne recunoaștem problemele și suntem, în permanență, atenți la soluții care pot ridica Poșta Română la înălțimea așteptărilor clienților noștri. Suntem în plin proces de revitalizare. Inclusiv prin implementarea soluțiilor tehnologice, intenționăm - și credem că ne îndreptăm în direcția corectă - să reducem timpii de așteptare și să îmbunătățim cu atât mai mult relația cu clienții", se mai arată în comunicat.

Cu afaceri de peste 1 miliard de lei, Poșta Română este cel mai mare jucător local de profil, cu o rețea de 5.600 de unități teritoriale și peste 24.000 de angajați.

Acționarii operatorului sunt Ministetrul Comunicațiilor – 75% și Fondul Proprietatea – 25%.

viewscnt
Afla mai multe despre
posta romana
colete