Profit net aproape triplu pentru Nuclearelectrica

Profit net aproape triplu pentru Nuclearelectrica
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 feb 2018

Producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica a realizat anul trecut venituri din vânzări de energie de 1,88 miliarde lei, în creștere cu 16,3% față de cele de 1,62 miliarde lei din 2016, iar câștigul pretaxare EBITDA s-a majorat cu 37,9%, la 858,64 milione lei, de la 622,81 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Nuclearelectrica (SNN) a realizat în 2017 venituri totale de 1,93 miliarde lei, cu 15,0% mai mari decât cele de 1,65 miliarde lei din exercițiul financiar precedent, conform raportării anuale preliminare publicată în această dimineață pe portalul Burse de Valori București.

Sunt încasări obținute pe fondul unei sporiri cu 2,7% a cantității de energie vândută, la 10,72 milioane MWh, de la 10,43 milioane MWh. Dacă în ceea ce privește cantitatea livratăă pe piața reglementată, aceasta s-a redus de peste 3 ori, la aproximativ 609.000 MWh, de la 1,45 miliarde MWh, în schimb cantitatea de energie vândută pe piața liberă a crescut cu 12,6%, la 10,11 milioane MWh, de la 8,97 milioane MWh.

Fiul \ CITEȘTE ȘI Fiul "regelui eolienelor" Emanuel Muntmark intră în acționariatul unui furnizor de produse petroliere din Constanța

În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare au urcat cu 2,0%, la 1,55 miliarde lei, de la 1,52 miliarde lei. Astfel, profitul din exploatare a crescut cu 140,2%, la 375,47 milioane lei, de la 156,92 milioane lei. Profitul net s-a majorat cu 172,1%, la 303,05 milioane lei, de la 111,37 milioane lei. La 9 luni, deja avea prins în contabilitate un profit net de 225,28 milioane lei.

La sfârșitul anului, activele totale ale societății se ridicau la 9,19 miliarde lei, fiind cu 1,6% mai mici decât cele de 9,34 miliarde lei înregistrate la 31 decembrie 2016. În aceeași perioadă de raportare, datoriile totale au fost reduse cu 9,7%, la 1,77 miliarde lei, de la 1,96 miliarde lei.

Nuclearelectrica, producător de energie nucleară controlat de stat prin Ministerul Energiei cu o participație de 82,5%, este listat la cota Bursei de Valori București din septembrie 2013, iar acțiunile societății s-au aflat pe un trend puternic ascedent pe termen scurt, în așteptarea investitorilor pentru o raportare anuală bună. La prețul de închidere de ieri de 8,23 lei/acțiune, Nuclearlectrica are o capitalizare bursieră de 2,48 miliarde lei (532,32 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica
bvb
bursa