Grupului austriac XXXLutz, al doilea cel mai mare retailer de mobilier din lume, după IKEA, pregătește construcția a două noi magazine de mobilă: un XXXLutz și un Mömax, în Balotești, pe un teren de la grupul austriac A-Heat, care deține și complexul de wellness învecinat Therme, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Grupul Iulius, deținut de Iulian Dascălu – cel mai mare investitor imobiliar român, alături de partenerul său sud-african Atterbury Europe împrumută peste 400 de milioane de euro de la un consorțiu de bănci, susținut de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pentru proiectul imobiliar Rivus, care se dezvoltă în locul fostei fabrici Carbochim din Cluj-Napoca, confirmând informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Volumul lucrărilor de construcții a crescut, în primele trei luni față de perioada similar din 2024, ca serie brută, cu 12,2%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 13,8%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
Glissando Garden Center, una dintre ultimele companii listate la Bursa de Valori București, se pregătește să își vândă magazinul din Timișoara, primul dedicat comerțului cu plante și articole de grădinărit din România, cu scopul de a-l închiria ulterior, ca formă de finanțare a acțivității companiei, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Încă de la apariția conceptului de case italiene în valoare de un euro, în urmă cu câțiva ani, a existat un tipar recunoscut al acestor vânzări foarte populare de proprietăți dărăpănate din zone fermecătoare, dar depopulate, relatează CNN.
Omul de afaceri Daniel Ștefănescu, proprietarul Gersim, unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane și tablete din România, a cumpărat clădirea IPA, de peste drum de Promenada Mall, din nordul Bucureștiului, de la un grup de acționari, printre care se regăsește și Silviu Dorian Chelaru, inginer care a lucrat la rachetele NASA.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat datele despre numărul de tranzacții imobiliare din România de luna trecută.
Grupul francez de telecomunicații Orange a scos la vânzare Palatul Telefoanelor din Cluj-Napoca, aflat în portofoliul său, clădire reprezentativă a orașului.
Oamenii de afaceri irlandezi Andrew Sheehy și Noel Tynan, asociați cu grupul RI Investment, sunt în discuții avansate cu un investitor român pentru vânzarea fostului sediu central al Alpha Bank, de pe Calea Dorobanților din București, într-o tranzacție estimată la circa 11 milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro.
Deși raportează afaceri în creșteri, dezvoltatorul cartierelor Greenfield și Luxuria din București a vândut în primele 3 luni 87 de locuințe, pentru suma de 10,93 milioane euro.