Sectorul construcțiilor a început anul într-un ritm alert, cu o creștere de 8,5% în primele patru luni din 2025 față de perioada similară a anului trecut. Lucrările de infrastructură au avut cel mai mare avans, de 15,5%, iar segmentul rezidențial a bifat o revenire ușoară, de aproximativ 4%
Omul de afaceri Ionuț Negoiță, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe din România, avertizează că decizia guvernului de a mări cota TVA la tranzacțiile imobiliare va genera o scădere a numărului de locuințe vândute.
Omul de afaceri Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, explică într-o discuție cu Profit.ro că impactul majorării TVA de la 9% la 21% la tranzacțiile imobiliare echivalează cu un perete construit în fața unei autostrăzi și avertizează că vor fi afectate, în principal, apartamentele mici.
Grupul spaniol Hercesa caută soluții pentru extinderea portofoliului său imobiliar pe sectoarele industrial și cel al caselor individuale în localități din jurul Bucureștiului, după 20 de ani în care s-a concentrat doar pe dezvoltarea de apartamente în Capitală, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Avocații Virginica Tanți Dumitrescu și Adrian Ciorobea, cunoscuți pentru achiziția de drepturi litigioase pentru terenuri aflate în procedura de retrocedare, au prezentat primele imagini și detalii despre clubul de agrement select, cu săli de fitness și piscină interioară, pe care l-au gândit pe Strada Fabrica de Glucoză, care prelungește autostrada A3 până în zona de afaceri Pipera din București, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Planul de austeritate al Guvernului prevede mai multe majorări de taxe și impozite.
Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar și acționează ca un portal între piața imobiliară și piața de capital, propune acordarea de dividende în numerar din profitul obținut de companie în 2024, în valoare de 0,05 lei brut per acțiune ordinară.
Terenul pe care dezvoltatorul cu capital israelian Ram Global, controlat de Moshe Charash, voia să dezvolte un ansamblu rezidențial uriaș înainte de criza financiară din 2008 a fost scos acum din nou la licitație la un preț de 4 milioane de euro, cu 65% față de prețul cu care era scos la vânzare în urmă cu un an.
Optima Investment, administratorul fundațiilor create de Banca Națională a Ungariei, este în discuții avansate cu un grup de investitori români pentru vânzarea unuia dintre puținele proiecte rezidențiale majore autorizate în București, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.
Prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe ale României au înregistrat, în luna iunie, o creștere de 12% față de aceeași perioadă a anului trecut.