Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus oprirea temporară a executării lucrărilor la un bloc de locuințe din Strada Visarion din Capitală, în cadrul unui dosar în care se investighează infracțiuni de fals în declarații și executarea de lucrări fără autorizație de desființare.
Re/Max România, parte a liderului mondial în real-estate și franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, a înregistrat anul trecut comisioane în valoare de peste 5,5 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 20% față de anul precedent.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este în proces de avizare a unui proiect rezidențial cu peste 300 de apartamente în locul fostului stadion Unirea Tricolor, pe care îl deține în cartierul bucureștean Ferentari. Demersul transportatorilor urmărește creșterea valorii terenului la vânzare sau asocierea cu un dezvoltator, potrivit surselor Profit.ro.
În 2020, volumul total investit în active imobiliare în România a ajuns la 914 milioane euro, o creștere de 28% față de 2019, fapt ce demonstrează reziliența pieței de investiții din România în perioada pandemiei Covid-19.
Carrefour a prelungit contractul de închiriere pentru spațiul de aproximativ 85.000 metri pătrați pe care grupul îl ocupă în parcul industrial P3 Bucharest A1, din vestul Capitalei, aceasta fiind una dintre cele mai mari tranzacții din piața locală de logistică.
Crește numărul dezvoltatorilor imobiliari care aleg să își schimbe proiectele de birouri în rezidențial, deoarece gradul de neocupare a spațiilor dedicate firmelor din București poate ajunge la 16% în 2021, în timp ce sectorul rezidențial se bucură de vânzări record, spun brokerii imobiliari.
România a avut, în noiembrie, a doua mare creștere anuală a lucrărilor de construcții din Uniunea Europeană, de 9,3%, relevă datele Eurostat. Ritmul anual de creștere s-a înjumătățit însă față de octombrie.
Dezvoltatorii de spații industriale și de logistică au finalizat anul trecut proiecte noi cu o suprafață de circa 600.000 metri pătrați, menținându-și astfel planurile de investiții anunțate la începutul anului, în ciuda crizei COVID-19.
Dezvoltatorul imobiliar Opus Land va majora la 29 de milioane de euro investiția anuală în dezvoltarea complexului rezidențial Cosmopolis, în zona de nord a capitalei. Suma este cu circa o treime mai mare comparativ cu investiția derulată în 2020.
Omul de afaceri Mircea Popa, directorul general și acționarul majoritar al ICMA, a obținut primele avize necesare demolării clădirilor industriale de pe terenul fostului producător de echipamente de încălzire și ventilație ICMA din cartierul 23 August al Bucureștiului. El intenționează să vândă terenul pentru o investiție imobiliară, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.