Achizițiile de spații europene de retail au atins 64 mld. euro la 11 luni, cel mai ridicat nivel din 2008

Achizițiile de spații europene de retail au atins 64 mld. euro la 11 luni, cel mai ridicat nivel din 2008
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 1 dec 2015

Perioada cumpărăturilor pentru Crăciun abia a început, însă pentru investitorii europeni din piața imobiliară de retail, sezonul cumpărăturilor a luat startul încă din ianuarie. Achizițiile de mall-uri și alte spații comerciale destinate sectorului de retail au atins în Europa 64 miliarde de euro în perioada ianuarie-noiembrie, cea mai ridicată valoare de la declanșarea crizei economice și financiare în 2008, potrivit datelor firmei de cercetare Real Capital Analytics.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În ultimele 12 luni, piața imobiliară de retail a reprezentat aproximativ 26% din volumul total al investițiilor în spațiile comerciale din Europa, în creștere de la 22% din totalul investițiilor raportate în anul anterior.

"Spațiile de retail câștigă teren în fața clădirilor de birouri și a altor categorii de active imobiliare", a spus Raimondo Amabile, șeful pe Europa al fondului de investiții Prudential Real Estate Investors, care administrează active de aproape 62 miliarde de euro.  

Apetitul din ultimul an pentru spațiile de retail, stimulat parțial de dobânzile scăzute la credite, contrastează puternic cu lipsa de interes manifestată de investitori în cea mai mare a perioadei de după criza financiară, scrie Wall Street Journal.

Totodată, cererea în urcare evidențiază interesul investitorilor la nivel global pentru proprietățile aflate în regiuni care oferă atât prețuri rezonabile, cât și perspective decente în privința creșterii veniturilor obținute în urma chiriilor.

În Europa, investitorii imobiliari au început să caute oportunități în afara celor oferite de piețele premium, precum cele din Londra și Paris, notează Chris Burk, directorul pentru achiziții externe al fondului american de pensii TIAA-CREF.

Fondul, cu active pe piața de retail europeană de aproximativ 1,7 miliarde de dolari, vrea să cumpere mai multe mall-uri regionale și analizează o serie de achiziții în Grecia, a spus Burk. De asemenea, TIAA-CREF va crea un fond de investiții cu o capitalizare de 1,3 miliarde de dolari, destinat achizițiilor pe zona de retail în Europa.

Printre factorii care influențează alegerile investitorilor se numără indicatorii privind comerțul cu amănuntul precum și statisticile referitoare la creșterea economică, multe dintre statele europene înregistrând valori în creștere comparativ cu 2014.

Economia Spaniei, spre exemplu, se îndreaptă spre cea mai bună performanță anuală din ultimii opt ani, în timp ce state din regiunea centrală și estică, inclusiv România, consemnează evoluții mult peste cele ale statelor din Vest.

În consecință, atât chiriile, cât și cererea pentru spațiile de retail avansează pe majoritatea piețelor.

"Se observă o îmbunătățire a vânzărilor și a chiriilor în principalele centre comerciale din Spania, dacă nu chiar din toate piețele europene", a spus Andrea Orlandi, șeful pentru investiții imobiliare în Europa al fondului de pensii canadian Canada Pension Plan Investment Board.

În ceea ce privește piața imobiliară din România, consultanții din sector estimează o creștere a stocului de spații de retail în următorii ani, pe fondul avansului consumului intern. Numai în București, volumul total al livrărilor de spații moderne de retail anunțat pentru perioada 2015 - 2016 este de 187,000 mp, ceea ce ar duce stocul existent la aproximativ 1,09 milioane mp, potrivit unui studiu realizat de DTZ Echinox.

viewscnt
Afla mai multe despre
spatii retail
achizitii
imobiliare
mall