AFI are noi acționari

AFI are noi acționari
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 mar 2019

Africa Israel Investments, companie-holding de investiții cu sediul în Israel, a vândut pachetul majoritar de acțiuni deținut în cadrul Africa Israel Properties (AIP), compania-mamă a AFI Europe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

AFI Europe este prezentă pe piața locală prin AFI Europe Romania, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de pe piața imobiliară pe segmentele comercial și birouri, în prezent dezvoltând și un proiect rezidențial în București.

Astfel, 51% din acțiunile Africa Israel Properties au fost achiziționate de un grup de investitori israelieni, conduși de două companii israeliene de real-estate listate pe piața de capital, Big Shopping Centers și Mega Or Holdings, împreună cu câțiva investitori instituționali, valoarea totală a achiziției fiind de 1,25 miliarde ILS (echivalentul a aproximativ 303 milioane). Prin urmare, Big Shopping Centers și Mega Or Holdings dețin fiecare câte 13% din acțiunile AIP, în timp ce restul de 74% din acțiuni sunt controlate de mai mulți investitori instituționali sau tranzacționate pe piața de capital.

12 proiecte comerciale pregătite pentru acest an. Perspectiva la prețul chiriilor CITEȘTE ȘI 12 proiecte comerciale pregătite pentru acest an. Perspectiva la prețul chiriilor

Big Shopping Centers Ltd. este o companie publică, listată pe Bursa de la Tel Aviv (TASE), cu activități pe piața de imobiliară din Israel. În plus, compania deține centre comerciale în SUA și Serbia. La sfârșitul trimestrului al treilea din 2018, portofoliul Big Shopping Centers era format din 453 de centre comerciale, cu o suprafață totală de 1.117.000 metri pătrați.

Mega Or Holdings Ltd. este o companie publică listată pe Bursa de la Tel Aviv (TASE), cu activități pe piața imobiliară, deținând un portofoliu de 37 de active (comerciale și logistice), cu o suprafață totală de 405.000 metri pătrați.

AFI Europe, subsidiară a AFI Properties, este una dintre companiile lider în ceea ce privește dezvoltarea, managementul și investițiile din domeniul imobiliar, ce operează în Europa Centrală și de Est din 1997.

Portofoliul AFI Europe include centre comerciale și proprietăți de retail, parcuri de business și dezvoltări rezidențiale de mare amploare și dezvoltări cu utilizare mixtă. AFI Europe operează în România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Letonia.

AFI Europe operează în România din 2005. 

viewscnt
Afla mai multe despre
africa israel properties
actiuni
afi cotroceni