AFI Europe intră pe segmentul închirierilor de apartamente

AFI Europe intră pe segmentul închirierilor de apartamente
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 nov 2021

AFI Europe, controlată indirect de companiile israeliene Big Shopping Center și Mega Or Holdings, care a intrat pe piața românească în 2005, a cumpărat două terenuri cu o suprafață totală de 10.000 de metri pătrați în nordul Bucureștiului, unde vrea să construiască apartamente de închiriat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Terenurile, achiziționate de la Impetum Investments, divizia de investiții a Impetum Group, în valoare de 12 milioane de euro, au toate autorizațiile de construire necesare pentru dezvoltarea unui număr de aproximativ 450 de apartamente dispuse în trei clădiri distincte.

EXCLUSIV FOTO Terenul fabricii Tutunul Românesc, râvnit pentru potențialul său imobiliar, scos, din nou, la licitație. Lichidatorul: Interesul se menține crescut pentru acest activ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Terenul fabricii Tutunul Românesc, râvnit pentru potențialul său imobiliar, scos, din nou, la licitație. Lichidatorul: Interesul se menține crescut pentru acest activ

AFI Europe România intenționează să dezvolte pe aceste terenuri achiziționate primul său proiect rezidențial destinat închirierii, segment pe care compania  îl dezvoltă deja în alte țări din regiune, sub brandul “AFI home”.

„După cum observăm, cererea de locuințe noi își păstrează un trend ascendent, temei puternic pentru a începe dezvoltarea unui nou segment de afacere. Suntem de părere că acest tip de concept rezidențial destinat închirierii (Built to Rent – BtR) va atrage tineri, persoanele dinamice și familiile care caută mai multă mobilitate și flexibilitate în procesul de selecție a unui apartament, alegând cu grijă proprietarul care poate să ofere, în același loc, acces la o serie de servicii și facilități atractive chiriașilor săi”, spune Doron Klein, CEO AFI Europe România și Cehia.

AFI Europe a ajuns să aibă, astăzi, active imobiliare în valoare de peste 1,3 miliarde de euro. Compania a dezvoltat și gestionează AFI Cotroceni, cel mai mare mall din România, cu o suprafață închiriabilă de aproape 90.000 metri pătrați și peste 300 de magazine; AFI Ploiești, cu o suprafață de 34.000 de metri pătrați și peste 100 de magazine; și AFI Brașov, cu o suprafață de 45.000 de metri pătrați.

În august 2020, AFI Europe a cumpărat portofoliul de birouri din România al NEPI Rockcastle într-o tranzacție de 307 milioane de euro care a urcat compania pe locul doi în topul celor mai mari proprietari de clădiri de birouri, devansându-i pe Immofinanz, CA Immo, frații Pavăl și Liviu Tudor. Pe lângă cele 4 proiecte de birouri preluate de la NEPI Rockcastle, AFI Europe mai deține două clădiri de birouri, în suprafață de 25.000 de metri pătrați, la Brașov, AFI Park din București, format din 5 clădiri cu o suprafață de 70.000 de metri pătrați, și are în dezvoltare AFI Tech Park, care va avea 56.000 de metri pătrați. Faza întâi a proiectului a fost livrată în 2018, urmând să demareze lucrările la faza a doua.

AFI Europe a livrat în prima parte a anului trecut prima fază a proiectului rezidențial AFI City din Bucureștii Noi, care cuprinde 190 de apartamente și 228 de locuri de parcare, vândute în totalitate, conform anunțurilor companiei. Această primă etapă de dezvoltare a necesitat o investiție de 16 milioane de euro și a reprezentat intrarea AFI Europe pe sectorul rezidențial din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
afi europe
apartamente
inchirieri