ANALIZĂ Piața românească este inundată cu clădiri de birouri la vânzare. Pe listă se află proprietăți valoroase

ANALIZĂ Piața românească este inundată cu clădiri de birouri la vânzare. Pe listă se află proprietăți valoroase
scris 29 mar 2019

Piața imobiliară românească este caracterizată de o lichiditate scăzută, ceea ce ține departe investitorii obișnuiți cu posibilitatea unei vânzări rapide. Anul 2019 pare să fie cel în care se schimbă această paradigmă. Profit.ro vă prezintă o listă cu zece proiecte de birouri scoase la vânzare și de care se interesează nume sonore din piață. Tranzacționarea lor ar aduce proprietarilor peste 800 milioane euro.

„Astăzi avem produse pe piață în valoare de 600-700 milioane de euro. Pare că acesta va fi anul în care lichiditatea pieței va crește. Totuși, încă există probleme structurale în România, care trebuie rezolvate. În privința stabilității politice din România, dacă ne uităm în jurul nostru, îi avem pe Trump, pe Putin, avem Polonia și Ungaria, peste tot sunt probleme. Cred că momentan, instabilitatea politică joacă un rol minor, însă problemele structurale ale țării, precum infrastructura, educația și sănătatea, ar trebui rezolvate. Nu văd să se întâmple asta în viitorul apropiat“, a declarat David Hay, cel care a gestionat șapte ani afacerile AFI Europe, iar acum a lansat Add Value Management, o platformă dedicată investitorilor imobiliari interesați de sectorul birourilor din România.

Profit.ro a identificat o listă cu zece proiecte de birouri din București care fie sunt în curs de vânzare, fie au fost scoase public la vânzare. Valoarea estimată de tranzacționare a acestor imobile depășește 800 milioane euro, potrivit calculelor Profit.ro, însă este posibil ca o parte dintre proprietăți să nu fie vândute în acest an. Valul de sedii de firmă scoase pe piață poate fi explicat și de faptul că, anul acesta, este așteptată finalizarea a circa 400.000 de metri pătrați de spații noi de birouri, o suprafață de două ori și jumătate peste cea construită în 2018. Cu alte cuvinte sunt tot mai multe produse imobiliare disponibile.

Unul dintre clienții lui David Hay este cel mai discutat nume de investitor care își face acum loc pe piața românească. Este vorba despre Morgan Stanley, una dintre cele mai mari și importante bănci de investiții din lume. Americanii sunt în proces avansat de achiziție a activelor imobiliare deținute de AEW Europe, care iese astfel de pe piață după un deceniu de activitate locală. Morgan Stanley ar urma să intre în proprietatea clădirii de birouri America House din Piața Victoriei și a centrului comercial Promenada Mall din Târgu Mureș, printr-o tranzacție estimată la circa 150 milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro.

Dezvoltatori care vând

Același investitor s-a arătat interesat și de complexul Hermes Business Campus pe care belgienii de la Atenor l-au scos la vânzare de mai mulți ani, însă fără rezultat. Într-un interviu pentru Profit.ro, Sorin Dumitrașcu, country director Atenor a declarat că ține la preț și că discută cu mai multe fonduri de investiții străine. Profilul de dezvoltator imobiliar al Atenor îl determină să vândă imobilele construite după punerea lor în funcțiune, motiv pentru care poartă negocieri și pentru vânzarea Dacia One, proiect care ia locul Casei Cesianu (fostă Legație Germană și Cazinoul Victoria), noul sediu al casei de avocatură Noerr.

ANALIZĂ Investitorii imobiliari observă primele semne de supraîncălzire a pieței. România devine atractivă pentru cumpărătorii cu „cash” CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Investitorii imobiliari observă primele semne de supraîncălzire a pieței. România devine atractivă pentru cumpărătorii cu „cash”

În aceeași categorie de dezvoltator intră și Skanska. Anul trecut, suedezii au vândut către CA IMMO prima clădire din cadrul complexului Campus 6 pentru 53 milioane euro. Anul viitor este așteptată livrarea următoarelor două imobile din proiect, care cel mai probabil vor fi cumpărate tot de CA IMMO. Pe baza primei tranzacții se poate estima un preț de vânzare al imobilelor doi și trei de circa 90 milioane de euro.

Complexul va cuprinde în total patru clădiri cu o suprafață totală de circa 81.000 de metri pătrați, ceea ce duce valoarea proiectului la circa 200 milioane de euro. Tot Skanska dezvoltă și proiectul Equilibrium din cartierul corporatiștilor Pipera. Zona a ajuns să fie monopolizată de un singur investitor, de altfel și cel mai mare, de aceea este de așteptat ca și acest proiect să fie cumpărat tot de Globalworth, mai ales că Skanska i-a mai vândut și complexul Green Court Bucharest pentru circa 129 milioane euro.

Portland Trust este un alt dezvoltator care vinde la scurt timp după finalizarea construcției. Compania se apropie de finalizarea complexului Expo Business Park, care reprezintă un test pentru noul pol de investiții concentrat în zona Expoziției din București. Investiția în proiect a fost estimată la 80 milioane euro, deci o posibilă tranzacție va fi posibilă peste această valoare.

MAS Real Estate, proprietar al mai multor centre comerciale în orașe mici din România, a pregătit proiecte locale de peste 700 milioane euro, inclusiv un mall în locul unității militare unde a fost executat cuplul Ceaușescu CITEȘTE ȘI MAS Real Estate, proprietar al mai multor centre comerciale în orașe mici din România, a pregătit proiecte locale de peste 700 milioane euro, inclusiv un mall în locul unității militare unde a fost executat cuplul Ceaușescu

La mai puțin de patru ani de la achiziție, nemții de la GLL au decis să vândă complexul Floreasca Park din zona Pasajului Pipera, sediul Oracle, după ce au plătit către dezvoltatorul proiectului, Portland Trust, circa 100 milioane de euro. Un potențial cumpărător este fondul grec Zeus Capital, al cărui reprezentanți au declarat pentru Profit.ro că participă la licitații în București pentru achiziția de clădiri de birouri a căror prețuri sunt cuprinse între 30 și 120 de milioane de euro.

Produse noi în piață a adus și decizia NEPI Rockcastle de a se concentra strict pe activele sale din retail, zonă în care domină piața. Astfel, compania a scos la vânzare clădirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview și Victoriei Office, care sunt evaluate la peste 220 milioane euro. Primele două proiecte sunt amplasate în zona de influență a Globalworth și ar putea reprezenta o întregire a portofoliului lui Ioannis Papalekas.

NEPI Rockcastle mai deține,  alături de omul de afaceri Ovidiu Șandor, complexul The Office din Cluj-Napoca, evaluat la circa 120 milioane euro. Și acesta face parte din activele de vânzare, iar un potențial cumpărător ar putea fi frații Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman. NEPI mai are în Timișoara proiectul City Business Center evaluat la 97,1 milioane euro, aflat tot la vânzare.

EXCLUSIV Fondul de investiții Global Emerging Property Fund caută o variantă optimă de exit din România. A vândut toate terenurile deținute pe piața locală, dar păstrează încă sediul central al Coca-Cola CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul de investiții Global Emerging Property Fund caută o variantă optimă de exit din România. A vândut toate terenurile deținute pe piața locală, dar păstrează încă sediul central al Coca-Cola

În București mai este așteptată și vânzarea ruinei Casa Radio, care ar putea fi transformată într-un complex cu mall, birouri și hoteluri. Plaza Centers a convenit să își vândă participația din cadrul proiectului Casa Radio către AFI Europe, convenind să marcheze o pierdere de peste 25 milioane de euro. Proprietarul mallului AFI Cotroceni a oferit 60 milioane de euro pentru achiziția a 75% din proiect, restul participațiilor fiind deținute de autoritățile române (25%) și de o companie cu capital turcesc (10%).

Bani românești

David Hay constată că sunt tot mai multe companii antreprenoriale românești care investesc în imobiliare și speră ca numărul acestora să crească.

„Pe lângă Dedeman sunt Forte Partners, One United și alți antreprenori locali care investesc în imobiliare. Sper ca Dedeman să nu rămână singurul din afara pieței imobiliare care să investească și să apară și alții. Poate vor fi start-up-uri din sectorul IT care vor face exit-uri și se vor adăuga valului de investitori în imobiliare“, spune managerul.

Fulga Dinu, country manager operations Immofinanz Romania, constată și ea o înmulțire a investitorilor români pe piața imobiliară. Strategia Immofinanz este de a se concentra pe retail și birouri, motiv pentru care s-a decis vânzarea restului activelor. „În ultimele 12 luni am încheiat circa 20 de tranzacții și doar 15% dintre cumpărători au fost străini, restul a fost capital românesc. Este un fenomen complet pe dos față de cum era în urmă cu zece ani. Este un semn bun pentru investitorii străini, pentru că indică faptul că localnicii cred în casa lor și transmit încredere“, menționează Fulga Dinu.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
birouri
de vanzare
morgan stanley
globalworth
nepi rockcastle