Autorizațiile pentru construcția de locuințe au urcat cu 11,2% în august

Autorizațiile pentru construcția de locuințe au urcat cu 11,2% în august
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 sep 2017

Numărul de autorizații de construcții pentru clădiri rezidențiale a crescut în luna august cu 11,2% față de aceeași lună a anului anterior, până la 4.415, după un ritm mai rapid în iunie, avansul fiind generat de creșterea cererii în trei regiuni ale țării, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În iulie, numărul de autorizații a crescut cu 20% față de iulie 2016.

Cumulat, în primele opt luni din acest an, numărul de autorizații de construcție pentru locuințe a crescut cu 6,2% față de aceeași perioadă din 2016, până la 27.605, scrie News.ro.

Din numărul de autorizații eliberate în august, 62,8% au fost în localități rurale.

Forte Partners a plătit circa 4 milioane euro pentru terenul de lângă Palatul Telefoanelor, peste prețul cerut în urmă cu 3 ani de Telekom, în tranzacția anunțată în premieră de Profit.ro - surse CITEȘTE ȘI Forte Partners a plătit circa 4 milioane euro pentru terenul de lângă Palatul Telefoanelor, peste prețul cerut în urmă cu 3 ani de Telekom, în tranzacția anunțată în premieră de Profit.ro - surse

Față de a opta lună din 2016, s-au înregistrat creșteri ale numărului de autorizații în trei regiuni.

"Distribuția în profil regional evidențiază o creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale față de luna iulie 2017, în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+133 autorizații), București-Ilfov (+83) și Nord-Vest (+78). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Centru (-92 autorizații), Sud-Muntenia (-23), Sud-Est (-19), Sud-Vest Oltenia (-18) și Vest (-9).", a informat INS.

În 2016, numărul de autorizații pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu 1,2% față de anul anterior, până la 38.653, declinul fiind generat mai ales de reducerea cererii în zona Capitalei, în Moldova și în Muntenia.

În 2015, autoritățile au eliberat 39.112 de autorizații de construcție pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 3,8% față de anul precedent.

În perioada 2009-2014, numărul de autorizații pentru clădiri de locuințe - care includ atât locuințele unifamiliale, cât și blocurile de apartamente - au scăzut cu 38%, arată statisticile oficiale, pe fondul căderii cererii de locuințe din partea populației.

viewscnt
Afla mai multe despre
autorizatii
ins
locuinte