Canadianul Michael Topolinski a redevenit proprietar pe terenul Textile Dacia, după 3 ani de faliment, și vrea să ridice locuințe, birouri și magazine

Canadianul Michael Topolinski a redevenit proprietar pe terenul Textile Dacia, după 3 ani de faliment, și vrea să ridice locuințe, birouri și magazine
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 27 aug 2019

Omul de afaceri canadian Michael Topolinski (54 de ani) a reintrat în posesia terenului fostei fabrici Textile Dacia din cartierul Bucureștii Noi, din Capitală, la mai bine de un deceniu de la prima achiziție, și pregătește deja actele pentru construcția unui proiect imobiliar mixt cu locuințe, birouri și spații comerciale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

O firmă administrată de Michael Topolinski a încheiat recent un nou contract de vânzare-cumpărare pentru terenul de 5,2 hectare al fostei fabrici Textile Dacia la un preț de aproape 18 milioane de euro, la o distanță de peste zece ani de la prima achiziție, când a achitat circa 40 milioane de euro pentru activele fabricii, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

În aprilie 2019, firma lui Topolinski a preluat de la recuperatorul de creanțe Balbec Capital datoriile de aproape 160 milioane lei (circa 33,6 milioane euro) pe care le avea firma Vic City, prin care investitorul canadian cumpărase terenul în prima fază, dar care a fost declarată falimentară în iulie 2016.

Astfel, în calitate de creditor majoritar, firma lui Topolinski și-a adjudecat la licitație proprietatea, iar din datoria de 33,6 milioane de euro s-a scăzut prețul de vânzare stabilit la aproape 18 milioane de euro, potrivit documentelor lichidatorului judiciar CITR Filiala București.

EXCLUSIV Dan Șucu cumpără sediul și tipografia ziarului Adevărul de la administratorul averii lui Dinu Patriciu CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dan Șucu cumpără sediul și tipografia ziarului Adevărul de la administratorul averii lui Dinu Patriciu

Trebuie spus că Michael Topolinski a cumpărat, inițial, fosta fabrică Textile Dacia cu 40 milioane de euro și a intenționat să construiacă în loc un mall cu bani de la Alpha Bank. În acest sens s-a asociat, pe rând, cu doi foști directori ai TriGranit și cu NEPI, însă demararea construcției a trenat până la declanșarea falimentului, cu Alpha Bank drept creditor majoritar. În februarie 2019, Alpha Bank și-a cedat creanța firmei Balbec Capital.

În timpul anilor de faliment, terenul fostei fabrici din București a fost scos la licitații de mai multe ori, începând cu un preț de 24 de milioane de euro și scăzând, treptat, până la 18 milioane de euro. Totuși, niciun investitor nu s-a arătat interesat de acest activ din cauza problemelor juridice.

La câteva zile de la adjudecarea terenului la licitație, firma lui Michael Topolinski și-a anunțat intenția de a construi acolo un ansamblu mixt cu locuințe, birouri și magazine, cu o înălțime maximă de 17 etaje. Luna trecută, investitorul a obținut deja certificatul de urbanism necesar în vederea întocmirii unui Plan Urbanistic Zonal.

EXCLUSIV Fondatorii brandurilor Exotique și Musette au avizat vânzarea unei părți din fosta fabrică Dâmbovița către grupul IKEA CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondatorii brandurilor Exotique și Musette au avizat vânzarea unei părți din fosta fabrică Dâmbovița către grupul IKEA

Chiar lângă acest proiect se așteaptă demararea lucrărilor de construire a două noi ansambluri rezidențiale. Unul este dezvoltat de familia omului de afaceri Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, și va cuprinde 5 blocuri cu 9 și 10 etaje pe un teren cumpărat de la Prospecțiuni SA, firma în insolvență a lui Ovidiu Tender; iar al doilea este dezvoltat de Prime Kapital pe terenul fostei fabrici Marmura și urmează să aibă 458 de apartamente cu livare în 2021.

Omul de afaceri Michael Topolinski s-a mutat în România în august 2007, alături de soție și cei trei copii ai lor. Mirajul balonului imobiliar l-a determinat să cumpere rapid, cu un partener, 900 de apartamente noi în 14 ansambluri rezidențiale din București și Brașov. Criza a făcut ca, în cele din urmă, să rămână cu doar 300 de apartamente în care a investit 25 milioane de euro, plus credite de la Alpha Bank.

Totuși, numele său este asociat cu cele trei foste fabrici din București pe care le-a cumpărat pentru investiții imobiliare. A început cu Textile Dacia și a continuat în 2012 cu fabrica Vulcan, pentru care i-a plătit omului de afaceri Marian Iancu 23 milioane de euro și ulterior a vândut terenul către NEPI care a dezvolat aici Vulcan Value Centre. În septembrie 2013, a cumpărat la licitație producătorul de pompe Aversa pentru 17,3 milioane de euro. La mai puțin de o lună de la licitație, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a contestat în instanță vânzarea fabricii și de atunci au apărut problemele juridice care nu s-au soluționat până astăzi.

Pe cele 10 hectare de teren ale Aversa din zona Obor, Topolinski a anunțat că ar vrea să construiască „cel mai mare complex rezidențial din mijlocul Bucureștiului“.

viewscnt
Afla mai multe despre
michael topolinski
textile dacia
vic city
citr
alpha bank