CBRE: Cererea pe piața spațiilor de birouri atinge 220.000 metri pătrați, în primele nouă luni din 2018

CBRE: Cererea pe piața spațiilor de birouri atinge 220.000 metri pătrați, în primele nouă luni din 2018
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 nov 2018

Cererile de închiriere au însumat 220.000 metri pătrați, iar 76% dintre spațiile tranzacționate anul acesta se află în clădiri de birouri de clasă A. În cel de-al treilea trimestru (T3) din 2018 s-a înregistrat o activitate intensă, cu 73.000 metri pătrați tranzacționați, dintre care 70% sunt situați în clădiri de clasă A. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Stocul modern de spații de birouri din capitală se situa la aproximativ 2,89 milioane de metri pătrați la finele lunii octombrie 2018, arată datele companiei de consultanță imobilară CBRE.

În primele nouă luni din 2018, proiectele nou construite și livrate au atins o suprafață de 133.000 metri pătrați, în creștere cu 18% față de aceeași perioadă din 2017, când au fost finalizate 109.000 metri pătrați  de spații de birouri.

ANRE își construiește sediu nou din dublarea și chiar triplarea taxelor pe care le percepe companiilor din energie. Majorarea va fi suportată de consumatori pe facturi CITEȘTE ȘI ANRE își construiește sediu nou din dublarea și chiar triplarea taxelor pe care le percepe companiilor din energie. Majorarea va fi suportată de consumatori pe facturi

Din cei 73.000 metri pătrați tranzacționați în T3 2018, 70% se găsesc în clădiri de birouri de clasă A. Din punct de vedere al tipului de tranzacție, 55% constă în cereri noi de închiriere și extinderi de spații (15%), pre-închireri (8%) și relocări (32%), iar restul de 45% este reprezentat de renegocieri. Cele mai active zone din punct de vedere al activității de închiriere au fost: zona de vest (23% din volumul total al închirierilor), Pipera (22%), CBD (zona Piața Victoriei, Piața Charles de Gaulle - 21%) și zona centrală (18%). 

La nivelul primelor trei trimestre din 2018, din suprafața totală tranzacționată, care a atins 220.000 metri pătrați, 76% se află în clădiri de clasă A. Cele mai active zone, din punct de vedere al cererii totale, au fost: vestul capitalei (31%), zona centrală (22%), zona de nord (16%), Pipera (14%) și CBD (14%). Din totalul cererilor de închiriere, 72% au fost reprezentate de: cereri noi și extinderi de spații (20%), pre-închirieri (27%) și relocări (25%). Renegocierile au însumat restul de 28% din totalul cererilor primite.

În prezent, Bucureștiul se împarte în șapte zone de afaceri, unde sunt concentrate toate marile proiecte de clădiri de birouri. Cinci dintre cele șapte zone au, fiecare, un stoc modern de spații de birouri de peste 400.000 metri pătrați. În zona de nord se află 27% din totalul spațiilor moderne de birouri din capitală, urmată de Pipera cu 24%, zona centrală cu 16%, CBD cu 15% și zona de vest cu 14%. Zonele de est și de sud au o pondere de câte 4%, la nivelul stocului modern de spații de birouri. În primele nouă luni din 2018, interesul s-a menținut la cote ridicate în zona de vest, în centru și în CBD. O tendință importantă este și crearea de noi poluri de birouri în zone ca Timpuri Noi sau Piața Presei Libere – Blvd. Expoziției.

viewscnt
Afla mai multe despre
cbre
spatii
birouri