Cemacon, firmă din portofoliul fondatorilor Dedeman, obține finanțare nerambursabilă din Norvegia pentru o linie de producție de înveliș ceramic

Cemacon, firmă din portofoliul fondatorilor Dedeman, obține finanțare nerambursabilă din Norvegia pentru o linie de producție de înveliș ceramic
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 23 iun 2021

Compania de materiale de construcții Cemacon realizează o investiție de 4,21 milioane euro într-o unitate de producție a unor învelitori din materiale eco.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cemacon demarează un proiect cu termen de implementare de 20 de luni, având co-finanțare în Mecanismului Financiar SEE 2014-2021. „Investing in a new, eco-friendly ceramic coating production line” este realizat în parteneriat cu Innovation Norway, în calitate de operator de program, valoarea totală a investiției ridicându.-se la 4,21 milioane euro, din care 1,90 milioane euro este asistența nerambursabilă

Obiectivul proiectului constă în creșterea competitivității Cemacon prin construcția și punerea în funcțiune a unei noi linii de producție înveliș ceramic, prietenoasă cu mediul. Proiectul prevede construcția unei noi hale precum și achiziționarea și instalarea echipamentelor de ultimă generație necesare celor 6 etape de producere a învelișului ceramic, inclusiv a 2 stivuitoare electrice.

EXCLUSIV FOTO Clădirea Casei de Modă Venus din centrul Bucureștiului, celebru reper al modei în epoca ceaușistă - scoasă la vânzare. Hagag, pe lista cumpărătorilor interesați CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Clădirea Casei de Modă Venus din centrul Bucureștiului, celebru reper al modei în epoca ceaușistă - scoasă la vânzare. Hagag, pe lista cumpărătorilor interesați

Proiectul este derulat in parteneriat cu International Development Norway, o organizație norvegiană cu peste 20 de ani de experiență în proiecte de dezvoltare de bune practici în domeniul eco-business.

Cemacon este listată la Bursa de Valori București și are ca actioner principal, cu o participație de 91,21%, Pavăl Holding, vehiculul prin care realizează investiții de portofoliu fondatorii retailerului Dedeman, frații Adrian și Dragoș Pavăl. La ultimul preț de închidere de pe piață, de 0,4940 lei/acțiune, societatea are o capitalizare bursieră de 249,79 milioane lei (50,71 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
cemacon
bvb
bursa
dedeman
criza