Clădirea simbol a BCR din Piața Universității, monument istoric celebru, a fost scoasă la vânzare. Sunt vizați cumpărători din sectorul hotelier - surse

Clădirea simbol a BCR din Piața Universității, monument istoric celebru, a fost scoasă la vânzare. Sunt vizați cumpărători din sectorul hotelier - surse
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 11 apr 2019

Banca Comercială Română (BCR), a doua cea mai mare instituție bancară din țară, și-a scos la vânzare fostul sediu central, un monument istoric celebru din Piața Universității, București, la un preț de peste 20 milioane de euro, au declarat pentru Profit.ro surse din piața imobiliară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De vânzarea imobilului, cu o suprafață de circa 16.000 metri pătrați, se ocupă compania de consultanță JLL Romania. Palatul BCR, fostul sediu central al băncii, este în proces de eliberare, birourile și angajații din centrală fiind deja mutați în clădirea Bucharest Financial Plaza (fost Bancorex), actualul sediu social, și în spațiile închiriate în complexul The Bridge din Grozăvești, aflate în proprietatea fraților Dragoș și Adrian Pavăl. La parterul imobilului funcționează încă sucursala Universitate a băncii.

Puternic, bogat, invidiat CITEȘTE ȘI Puternic, bogat, invidiat

Clădirea monument istoric de clasa A din centrul Bucureștiului a fost finalizată în 1906, după proiectele arhitectului Oscar Maugsch, ocupând vechea grădină a Palatului Suțu (actualul Muzeu al Bucureștilor). Până să intre în proprietatea BCR, clădirea a servit încă de la construcție ca sediu al Societății de Asigurări „Generala“, strămoșul actualului grup de asigurări Generali. În perioada comunistă, era cunoscută și ca clădirea „de la coada calului“.

EXCLUSIV NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România, se așteaptă să vândă toate proprietățile de birouri, evaluate la peste 380 milioane euro. Dedeman, Ion Țiriac și Globalworth - ofertanți CITEȘTE ȘI EXCLUSIV NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România, se așteaptă să vândă toate proprietățile de birouri, evaluate la peste 380 milioane euro. Dedeman, Ion Țiriac și Globalworth - ofertanți

Sursele Profit.ro indică faptul că imobilul este prezentat la vânzare ca o posibilă reconversie în hotel.

În zona Centrului Vechi, lituanienii de la Apex Alliance, companie în acționariatul căreia se află și cel mai bogat om din statul baltic, au cumpărat deja trei clădiri din strada Doamnei, în centrul vechi, foste sedii de instituții financiare, care au fost sau urmează a fi transformate în hoteluri, motiv pentru care s-ar putea regăsi printre cumpărătorii interesați. Apex Alliance a deschis deja Hilton Garden Inn Bucharest Old Town în locul fostului sediu al Societății de Asigurări „Naționala“, de lângă Banca Națională a României, din strada Doamnei, a cumpărat blocul Romanoexport pe care îl va transforma în primul hotel Moxy by Marriott din România și a mai cumpărat clădirea fostei bănci Marmorosch Blank (fost sediu central al BRD), care va fi transformată în Autograph Collection, brand afiliat tot lanțului Marriott.

În 2013, BCR a mai renunțat la unul dintre sediile sale din clădiri istorice printr-un schimb cu Primăria Municipiului București. Banca a predat monumentul istoric de pe strada Lipscani 18-20, evaluat la circa 14 milioane de euro, în schimbul terenului pe care era construit turnul Bancorex.

Clădirile istorice din centrul Capitalei au devenit interesante pentru dezvoltatorii imobiliari care țintesc sectorul spațiilor de birouri și al hotelurilor. JLL Romania a identificat mai multe zone din București unde există clădiri istorice care ar putea să intre în circuitul imobiliar comercial. Printre acestea se numără Piața Universității, Centrul Vechi, Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei și zona Cișmigiu.

Metropolis Center, George Enescu Office Building, Aviatorilor 8, Bratianu Business Center, Dionisie Lupu 70, Hilton Garden Inn din Centrul Vechi, spitalul Sanador de pe strada Sevastopol de lângă Piața Victoriei, Palatul Universul, The Ark, sunt câteva dintre cele mai cunoscute proiecte care au rezultat din modernizarea sau convertirea clădirilor vechi în spații noi, moderne.

ANALIZĂ Piața românească este inundată cu clădiri de birouri la vânzare. Pe listă se află proprietăți valoroase CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Piața românească este inundată cu clădiri de birouri la vânzare. Pe listă se află proprietăți valoroase

Dacia One (fostul Cazino Victoria), cele două clădiri de pe Calea Victoriei cumpărate de grupul Hagag, proiectul dezvoltat de Hanner pe amplasamentul fostei fabrici de bere Grivița, Hotel Corinthia (Grand Hotel du Boulevard) sunt alte astfel de proiecte în diverse stadii de dezvoltare.

Toate aceste proiecte ar putea atrage în total investiții de sute de milioane de euro, vor crea locuri de munca și, în cazul hotelurilor, vor atrage turiști, arată o analiză a JLL.

Monumentele istorice au început să intre în circuitul comercial abia de câțiva ani, în contextul în care procesele de retrocedare au o durată de circa zece ani. România are 10.041 monumente de arhitectură și ansambluri de Clasa A și Clasa B, din care 851 ansambluri și 9.190 monumente. Aproximativ 25-30% din monumente nu au fost clasificate, potrivit Artmark Historical Estate, companie specializată în comercializarea clădirilor de patrimoniu.

BCR are o rețea de 22 de centre de afaceri, 22 de birouri mobile dedicate companiilor și 508 unități retail localizate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. Banca are cea mai mare rețea națională de ATM - peste 2.600 de bancomate și POS - 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianți.

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr
sediu central
coada calului
hotel
apex alliance
the bridge