Clădirile de birouri din București au atins cel mai mic nivel al ratei de neocupare din ultimii 9 ani. Ce proiecte urmează să mai fie livrate

Clădirile de birouri din București au atins cel mai mic nivel al ratei de neocupare din ultimii 9 ani. Ce proiecte urmează să mai fie livrate
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2017

Rata de neocupare în clădirile de birouri din București a atins cel mai mic nivel din ultimii 9 ani, respectiv 9,5%. Rata de neocupare pentru spații de birouri de clasa A este de 7,1% iar pentru clădirile de clasa B este de 11,4%, arată un raport al companiei de consultanță imobiliară CBRE privind piața spațiilor de birouri pe primul trimestru al acestui an. Cele mai mici rate de neocupare sunt în zona de Vest (4.6%) și Nord (6.6%).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Această scădere a ratei de neocupare fost generată de numărul limitat de proiecte livrate și de creșterea susținută de spații de birouri”, a declarat Mihai Păduroiu, MRICS, Head of Advisory & Transaction Services, Office CBRE Romania.

Datele CBRE mai arată că cererea netă de spații de birouri (cererea totală din care sunt excluse renegocierile) a reprezentat 54% din cererea totală în primele trei luni ale anului, perioadă în care au fost tranzacționați 94.000 metri pătrați, respectiv 23% din suprafața totală închiriată în 2016.

Estimările CBRE indică faptul că, până la sfârșitul anului, vor mai fi livrați aproximativ 140.000 metri pătrați. Cele mai multe tranzacții din acest trimestru au fost realizate în zonele Nord și Pipera, peste 69.000 metri pătrați, iar 64% din cererea totală a fost tranzacționată în clădiri de clasa A. În primul trimestru al anului au fost livrate două proiecte de birouri de tip boutique cu o suprafață totală de 11.600 metri pătrați.

Prețurile apartamentelor, în creștere. După București, Cluj-Napoca și Timișoara, încă un oraș depășește pragul de 1.000 euro/mp CITEȘTE ȘI Prețurile apartamentelor, în creștere. După București, Cluj-Napoca și Timișoara, încă un oraș depășește pragul de 1.000 euro/mp

Raportul mai arată că 20% din suprafața în construcție estimată peste acest an și pentru anul 2018 este în zona de Centru. Cel mai mare proiect din zona de Centru este Timpuri Noi Square, dezvoltat de Vastint. Până la sfârșitul anului 2018 urmează să mai fi livrate în zona de Centru proiectele Day Tower și Unirii View.

Chiria prime pentru spații de birouri în București a rămas constantă la nivelul de 18.5 euro/metru pătrat, mai indică cifrele CBRE. Stocul modern de spații de birouri este 2.65 milioane metri pătrați, din care 44% sunt spații de birouri de clasa A. Estimările CBRE sunt că anul viitor se vor mai livra aproximativ 300.000 metri pătrați, astfel că la sfârșitul anului 2018 stocul modern de spații de birouri va atinge pragul de 3.09 milioane metri pătrați.

viewscnt
Afla mai multe despre
cladiri birouri
crbe