Compania Avi Compact se îndreaptă spre afaceri de 6 milioane de euro în acest an

Compania Avi Compact se îndreaptă spre afaceri de 6 milioane de euro în acest an
Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 19 sep 2016

Furnizorul de soluții integrate de climatizare și instalații, Avi Compact, deținut de antreprenorul Florin Rădulescu, estimează că va încheia anul cu afaceri de peste 6 milioane de euro, cu peste 15% mai mari decât în anul precedent, pe fondul creșterii cererii de sisteme eficiente energetic, atât pe segmentul rezidențial cât și pe cel corporate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Aproape jumătate din cifra de afaceri este reprezentată de distribuția de echipamente, în timp ce soluțiile integrate, pentru segmentul corporate, înseamnă 35% din cifra de afaceri, iar cele de service și mentenanță, 25%.

Segmentul corporate reprezintă 65% din vânzările a companiei, în timp ce segmentul rezidențial reprezintă restul de 35%.

Rockwell Automation, o afacere de 6,3 miliarde de dolari la nivel global, a deschis un birou la București CITEȘTE ȘI Rockwell Automation, o afacere de 6,3 miliarde de dolari la nivel global, a deschis un birou la București

Cei mai importanți clienți Avi Compact, de pe segmentul corporate, sunt din sectorul bancar, zona farmaceutică, unde compania a realizat instalațiile de climatizare pentru farmaciile Dona, zona hotelieră, unde compania a asigurat servicii integrate pentru hoteluri precum Hotel Capitol București, Hotel Narcis – Saturn, Hotel Lidia – Venus sau cea de retail, precum cel mai mare showroom BMW deținut de Autocobălcescu. Alte proiecte importante au fost Aeroportul Internațional din Chișinău, Complexul Rezidențial Premio, dezvoltat de Nusco Imobiliare și primul Nespresso Boutique din România.

Avi Compact a fost înființată în 2003 și are o echipă de 115 angajați cu experiență în domeniul instalațiilor de încălzire și ventilare-climatizare, având cursuri de pregătire efectuate atât în țară, cât și în străinătate.

viewscnt
Afla mai multe despre
avi compact
solutii integrate
climatizare
florin radulescu