CONFIRMARE Tranzacție - Dan Șucu vinde către CTP și centrul logistic al Mobexpert din Mureș, după ce l-a vândut pe cel din București pentru a-și reduce gradul de îndatorare

CONFIRMARE Tranzacție - Dan Șucu vinde către CTP și centrul logistic al Mobexpert din Mureș, după ce l-a vândut pe cel din București pentru a-și reduce gradul de îndatorare
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 ian 2022

Omul de afaceri Dan Șucu a vândut către dezvoltatorul imobiliar CTP centrul logistic al retailerului de mobilă și decorațiuni Mobexpert din parcul industrial de la Mureș, primul de acest fel al rețelei, într-un contract de tip „sale and lease back“.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tranzacția, anunțată de Profit.ro luna trecută, a fost confirmată acum oficial.

Astfel, CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator de parcuri industriale și logistice Europa Continentală, a anunțat achiziția unui nou proiect de la grupul Mobexpert, cel mai mare producator si retailer de mobilă și decorațiuni din România. Proiectul cumpărat are o suprafață de 25.000 mp și se află în cadrul Parcului Industrial Mureș, din apropierea Aeroportului Internațional Transilvania Târgu Mureș.

Prin această nouă achiziție, CTP intră pe piața din Târgu Mureș, al 15-lea oraș pe harta dezvoltatorului și extinde parteneriatul cu Mobexpert la aproximativ 100.000 mp de spații industriale și logistice în total, în București și Târgu Mureș.

În paralel, grupul Mobexpert a închiriat o suprafață de peste 25.000 mp de spații de depozitare și de birouri în București, în proiectul CTPark Bucharest Norh, din zona Afumați. În total, în București și în Târgu Mureș, Mobexpert va ajunge să ocupe astfel o suprafață de aproximativ 100.000 mp de spații industriale și logistice în parcurile CTP.

CONFIRMARE Tranzacție - Dan Șucu vinde către CTP și centrul logistic al Mobexpert din Mureș, după ce l-a vândut pe cel din București pentru a-și reduce gradul de îndatorare

"Grupul Mobexpert are nevoie de peste 50 milioane euro în următorii doi ani pentru a dezvolta capacitățile de producție și cele de retail. Din prudență, dorim ca minim 50% din această investiție să fie facută din surse proprii, pentru a nu crește exagerat expunerea bancară, într-o perioadă în care dobânzile au tendințe clare de creștere. Afacerea cu CTP este, credem noi, benefică pentru ambele părți. Noi păstrăm folosința spațiilor în baza unor contracte avantajoase din punct de vedere al chiriei. CTP își dezvoltă obiectul lui principal de activitate și are în grupul Mobexpert un client pe termen lung", a declarat Dan Șucu, preșsedintele și proprietarul rețelei de magazine cu mobilă și decorațiuni Mobexpert.

Profit.ro a relatat anterior că Mobexpert a investit în 2007 circa 28 de milioane de euro într-un proces de mutare a fabricilor ConfoMex, StudioMex, IleforMex și MuresMex în Parcul Industrial de la Vidrasău, Mureș, care a inclus și construirea platformei logistice cu o suprafață de 12.000 metri pătrați.

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

În urmă cu un an, Șucu a vândut și centrul logistic al Mobexpert de lângă București tot într-un contract de tip „sale and lease back“ evaluat la circa 14 milioane de euro. Mobexpert rămâne chiriașul CTP pe termen lung și și-a motivat decizia prin necesitatea scăderii gradului de îndatorare al retailerului de mobilă.

Centrul logistic de la kilometrul 21 al Autostrăzii A1, București – Pitești, are o suprafață de peste 30.000 de metri pătrați și a fost construit în 2009 în urma unei investiții de 10 milioane de euro. Cele patru corpuri ale depozitului sunt construite pe un teren de circa 6,2 hectare.

Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă CITEȘTE ȘI Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă

Pentru CTP, achiziția centrului Mobexpert de la București a costat circa 25 milioane de euro, sumă care include, pe lângă achiziția propriu-zisă, teren adițional extinderii proprietății cumpărate și alte cheltuieli, potrivit surselor Profit.ro.

Mobexpert operează o rețea de 26 de magazine și opt fabrici, cu un total de 2.300 de angajați.

Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare CITEȘTE ȘI Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare

O tranzacție de tip „sale and lease back“ a vizat și Iulian Stanciu pentru depozitul eMag din comuna Joița, însă a renunțat la idee deoarece chiria propusă de potențialii cumpărători era peste așteptările vânzătorului.

CTP a mai cumpărat, recent, de la grupul maltez Zacaria și de la dezvoltatorul grec Helios Phoenix o rețea de parcuri logistice, cu o suprafață cumultă de aproape 270.000 de metri pătrați, în două tranzacții de peste 100 de milioane de euro. Prin aceste achiziții, compania a intrat în două noi orașe: Brașov și Craiova.

EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

CTP a raportat un profit net de circa 318 milioane de euro în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 92% față de aceeași perioadă a anului trecut, 15% din acesta, adică 47,7 milioane de euro, fiind realizat pe piața din România. România a avut a treia contribuție la profitul companiei, după Cehia (54%) și Ungaria (20%).

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
ctp
mobexpert
dan sucu